Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului nostru Mitropolit Dr. Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în data de 3 februarie 2025, la sediul Protopopiatului Ortodox Român Bran-Zărnești a avut loc Ședința Administrativă a preoților din protopopiat. Cu această ocazie a fost demarat programul pastoral formativ desfășurat la nivel de protopopiat cu ocazia proclamării anului 2026 ca Anul omagial al familiei creștine.
După rostirea rugăciunii de început, părintele protopop dr. Manea Ion a prezentat mai întâi părinților participanți aspecte legate de probleme administrative. Astfel au fost discutate aspecte legate de desfășurarea activității administrative, liturgice și catehetice din parohiile noastre în următoarea perioadă de timp.
Părinții parohi s-au angajat în sprijinirea până la finalizare a lucrărilor de reparații capitale și modernizare a clădirii Căminului Studențesc Fidelis al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, clădire construită (1913-1914) alături de sediul actual al Facultății de teologie de către Mitropolitul Ioan Mețianu (1828-1916) fost protopop al protopopiatului nostru.
De asemenea, a fost dicutată și situația consumului de lumânări în creștere la nivelul protopopiatului, precum și punctual, pe parohii.
Părinții parohi au fost îndemnați în a participa anul acesta la Cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie ce vor fi organizate în Mitropolia Ardealului de către Arhiepiscopia Sibiului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.
Nu în ultimul rând discuțiile s-au concentrat pe participarea parohiilor din Protopopiatul Ortodox Român Bran-Zărnești la Concursul Național Catehetic – Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice, ediția a XVIII-a, 2026.
În a doua parte a întâlnirii părintele protopop dr. Manea Ion a deschis programul pastoral formativ desfășurat la nivel de protopopiat cu ocazia proclamării anului 2026 ca Anul omagial al familiei creștine. Acesta a susținut o prezentare pe tema Familia creștină ortodoxă în contextul secularizării. Criza fidelității conjugale și răspunsul pastoral. După prezentarea temei și conștientizarea responsabilității pastorale față dee familie au fost prezentate liniile principale ale scopului acestui demers: de ce discutăm despre familie, ce reprezintă familia în planul lui Dumnezeu – Taină a lui Dumnezeu și în Dumnezeu. A fost apoi tratată problema secularizării precum și efectele acesteia asupra parohiei și mai ales în familiile credincioșilor noștri, și uneori chiar a preoților noștri. Criza fidelității conjugale a fost un punct sensibil abordat în această prezentare subliniindu-se schimbările din societatea contemporană, influența negativă a mediului digital, cauzele duhovnicești ale infidelității precum și consecințele acesteia asupra familiei și societății. În continuare au fost prezenate 3 exemple pastorale accentuîndu-se rolul preotului duhovnic și al comunității eclesiale în prevenirea și vindecarea acesteia precum și instrumente pastorale concrete. La finalul prezentării părinții din protopopiatul nostru pornind de la conștientizarea poverii dificultăților cu care credincioșii noștri și chiar noi ne luptăm au deschis discuții, au lansat întrebări și au căutat împreună și răspunsuri pentru a găsi direcții comune ca sprijin pentru familiile aflate în criză. Concluzia a fost că familia este rănită dar nu pierdută, biserica rămâne spațiu de vindecare iar responsabilitatea noastră este una comună.
La finalul ședinței s-au stabilit responsabilitățile fiecărui cerc pastoral din protopopiat și preoții responsabili în vederea programului liturgic specific perioadei Postului Mare.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Manea Ion, protopop al Prot. Bran-Zărnești



