Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) a organizat duminică, 27 martie, o conferință duhovnicească susținută de Părintele Vasile Ioana, parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București. Conferința a fost precedată de slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, urmată de un cuvânt de învățătură al părintelui Vasile Ioana, iar mai apoi s-a continuat în în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, unde tinerii au fost invitați la un dialog cu părintele Ioana.
În cadrul conferinței intitulată “Crucea Tineriții”, Părintele Vasile Ioana le-a vorbit sibienilor despre darul tinereții, dar și despre faptul că aceasta presupune o „cruce” responsabilă și care trebuie purtată atent și cu delicatețe.
Conferința a făcut parte din seria de întâlniri cu mari personalități culturale și duhovnicești pe care a inițiat-o cu ani în urmă Organizația Tinerilor din Sibiu.
În ce-a de-a doua parte a conferinţei, Părintele Vasile Ioana a răspuns întrebărilor venite din partea participanţilor la conferinţa care au avut astfel posibilitatea să primească răspunsuri la problemele cu care se confruntă.



