Printre evenimentele organizate la nivel national în Luna pentru viață se numără și Slujba Acatistului Bunei Vestiri oficiată în capela „Sfântul Apostol Andrei” din Cadrul Liceului Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” din Sibiu.
Liceul „Carol I” din Sibiu are două Filiere Educaționale: Filiera Vocațională, în cadrul căreia există o clasă de Teologie Ortodoxă pe fiecare an de studiu și Filiera Tehnologică în cadrul căreia există mai multe clase de zi și seralcu profil tehnologic.
Cu o zi înainte de Praznicul Bunei Vestiri, elevii de la clasele de Teologie Ortodoxă s-au adunat în capela liceului unde au oficiat Slujba Acatistului Bunei Vestiri împreună cu pr. Vasile Dariciuc, duhovnicul școlii și coordonator a Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului și Doamna Claudia Onea, profesoară pentru disciplinele teologice la clasele de Teologie Ortodoxă. La finalul Acatistului s-a discutat despre rolul deosebit de important pe care l-a avut Maica Domnului în iconomia mântuirii. De asemenea, la orele de specialitate din această săptămână, tinerii au fost conștientizați asupra riscurilor la care se supun printr-o viață dezordonată, lipsită de credință în Dumnezeu și de dragoste față de semeni.
Câțiva dintre elevii clasei a XI-a de la Secția de Teologie Ortodoxă, împreună cu pr. Vasile Dariciuc, s-au numărat printre voluntarii care, alături de reprezentanții Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului, au pregătit și distribuit pachetele cu flori și daruri pentru mămicile de la Maternitatea Spitalului Județean Sibiu.



