Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este încununarea tainei răscumpărării realizate prin mântuitoarele Sale Patimi, minune mai presus de minte, dar, în acelaşi timp, şi realitate descoperită lumii, pe care se fundamentează întreaga noastră credinţă. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Iar dacă Hristos n-a inviat, alunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică-i şi credinţa voastră” (I Cor. 15, 14).
Prin Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Şi-a dovedit dumnezeirea Sa şi a învăţăturii Sale (cf. Romani 1, 4). prin care ne dobândim viaţa veşnică.
Textele biblice care descriu minunea Învierii, împreună cu alcătuirile liturgice ale praznicului, şi ele de inspiraţie biblică, ne prezintă nouă, credincioşilor, mărturiile incontestabile ale celor care au văzut mormântul gol, „giulgiurile… şi mahrama” cu care a fost învelit Domnul (Ioan 20, 6-7) şi s-au întâlnit cu Mântuitorul înviat, pentru ca să putem deveni şi noi, împreună cu Apostolii, mărturisitori ai lui Hristos Cel înviat. Aceşti mărturisitori „L-au văzut murind, L-au îngropat, L-au plâns, şi-au pierdut speranţa, s-au lepădat de El când L-au văzut la strâmtoare, şi apoi, tot ei, L-au văzut înviat, şi-au recăpătat curajul, ba chiar au devenit îndrăzneţi, au început să-L mărturisească în pieţele publice, ei care cu câteva zile înainte se temeau să spună că-L cunosc, cum a făcut Petru în faţa slujnicei mai-marelui templului. Faptele îi sileau să le ateste, să le adeverească, să le mărturisească: «Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit» (Fapte 4, 20), spuneau acum Petru şi Ioan” [Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Cuvinte la zile mari, Sibiu, 1989, p. 201-202].
Primele vestitoare ale Învierii Domnului au fost femeile mironosiţe, cele împreună cu Maria, slujitoarele cele mai statornice ale Mântuitorului, care au alergat la mormânt pentru a unge cu mirodenii trupul Domnului, după obicei, şi s-au învrednicit de a primi de la înger vestea Învierii (Matei 28, 5; Marcu 16, 5-7 ş.u.) şi chiar de întâlnirea cu Cel înviat, Care le-a întâmpinat cu binecuvântarea: „Bucuraţi- vă!” (Matei 28, 9).
Credinţa în Hristos Cel înviat şi întâlnirea noastră cu El, ca mărturisitori ai Învierii Sale, ne aduc, mai presus de toate, părtăşia de El, comuniunea cu El, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său la Sfânta Liturghie, devenind „hristofori” sau purtători de Hristos. De aceea, înainte de împărtăşire, ca mărturisitori ai Învierii, ne exprimăm credinţa în dumnezeirea Sa şi în lucrarea Sa de mântuire, precum şi în prezenţa Sa reală în Euharistie: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi Scump Sângele Tău…” [Liturghier, Bucureşti, 2000, p. 176].
Mărturisirea lui Hristos Cel înviat, prin viaţa noastră bine plăcută Lui, ne aduce o permanentă bucurie, care se deosebeşte de toate bucuriile trecătoare ale acestei vieţi. Este bucuria transmisă ca dar mironosiţelor (Matei 28, 9) înlăturând întristarea ce le-a cuprins. Nici un necaz sau suferinţă, venite ca încercări pentru noi, nu vor putea umbri bucuria dragostei lui Hristos, după mărturia Sfântului Apostol Pavel: „Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos?” (Rom. 8, 35).
În toată această minunată perioadă a serbării Sfintelor Paşti, până la Înălţarea Domnului, să-L mărturisim pe Hristos Cel înviat prin salutul şi răspunsul creştinesc: „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”, luând plată după făgăduinţa Domnului: „Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine inaintea oamenilor, lepădat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8-9; Marcu 8, 38).
Să umblăm împreună cu El pe cărările vieţii şi vom avea bucurie deplină.
(Extras din volumul Biserica se zidește pe temelia credinței. Cuvinte de învățătură – Caransebeș, 1996-2005, Editura Andreiana, Sibiu, 2013, pp. 160-164).
