AcasăActualitățiEveniment solemn în Parcul Central din Bran: dezvelirea statuii reginei Maria

Eveniment solemn în Parcul Central din Bran: dezvelirea statuii reginei Maria

Sâmbătă, 13 decembrie 2025, în Parcul Central din Bran, judeţul Braşov, a avut loc un eveniment de profundă încărcătură istorică și simbolică marcând 150 de ani de la nașterea Reginei Maria și dedicat memoriei uneia dintre cele mai iubite figuri ale istoriei României. Într-un cadru solemn, a fost dezvelită statuia care îi este dedicată, un omagiu adus personalității sale remarcabile și legăturii speciale pe care aceasta a avut-o cu zona Branului. Branul a fost pentru Regina Maria mai mult decât o reședință – a fost acasă, un loc al liniștii și al sufletului, pe care l-a iubit profund și pe care l-a așezat pe harta lumii ca simbol al României.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența unor distinși invitați, printre care s-au numărat domnul Mihai-Cătălin Văsii – Prefectul județului Brașov, domnul general de flotilla aeriană Marius Șerbeszki – Comandantul /rectorul a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Principele Nicolae,  domnul Ioan-Cosmin Feroiu – primarul Comunei Bran,  membrii ai Consiliului Local Bran, primari ai localităților învecinate precum și un sobor de preoți din satele brănene în frunte cu părintele dr. Manea Ion, protopopul Protopopiatului Bran-Zărnești. Alături de aceștia, numeroși oficiali locali, reprezentanți ai instituțiilor publice, oameni de cultură și membri ai comunității au fost prezenți pentru a marca acest moment deosebit.

Statuia ce poartă semnătura sculptorului Valentin Duicu, care a reușit să redea cu sensibilitate și forță spiritul Reginei Maria a fost realizată prin dragostea și eforturile  Asociației “Fiii și Prietenii Branului” și a Primăriei Bran pe un teren pus la dispoziție prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului de către Parohia Ortodoxă Română Bran-Poarta.

Discursurile susținute au evidențiat rolul esențial al Reginei Maria în istoria României, contribuția sa la consolidarea statului român modern, precum și atașamentul său profund față de valorile naționale, cultură și identitate. De asemenea, a fost subliniată importanța păstrării memoriei istorice și a transmiterii acesteia către generațiile viitoare. Regina Maria a fost un exemplu de curaj, de responsabilitate și credință în destinul unei națiuni. A purtat cu mândrie portul tradițional, a apărat identitatea românească și a devenit un ambasador al României, vorbind lumii despre cine suntem cu demnitate și pasiune. Ea va rămâne o lumină și un exemplu de urmat pentru tineri, prin dragostea sa necondiționată pentru țară și popor. Dezvelirea statuii Reginei Maria reprezintă nu doar un act de recunoștință față de o personalitate emblematică, ci și un moment de mândrie pentru comunitatea locală din Bran, care își îmbogățește astfel patrimoniul cultural și simbolic. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă deosebită prin slujba de binecuvântare a acestui monument precum și o slujbă de pomenire pentru Regina Maria și pentru ceilalți membrii ai familiei regale a României. Un gest de recunoștință și respect, la 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, una dintre cele mai iubite figuri ale istoriei noastre.

Pr. Manea Ion

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments