Editura Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent lucrarea „Drumul cel lung spre noi înşine. 10+1 «Cuvinte» la Perioada Triodului”, elaborată de pr. dr. Vasile Gafton, protopopul de Avrig, judeţul Sibiu.
„Părintele Vasile Gafton e cunoscut pentru cuvântul lui ca o sclipire de zăpadă de munte. Simplu și curat în idei, nu se împiedică să fie poet în predică– atunci când simte nevoia – ori un jurnalist cumpătat, dacă textul Evangheliei îi permite. Cartea aceasta îl așază în coordonatele duhovnicești ale Triodului. Dar fără a părăsi realitatea imediată, ceea ce îmi pare fundamental predicii actuale. De altfel, Drumul cel lung spre noi înșine – cartea ce mi-a îngăduit să o prefațez– îmi oferă mie, cititorului dintâi, argumentul fundamental al celor consemnate în deschiderea introducerii noastre. Gând smerit de oglindire. Prin forma
predicilor sale, Părintele Vasile Gafton se apropie, oarecum, de sobrietatea veselă a timpului liturgic al Triodului. Tristețea radioasă – cum des o numește Olivier Clement, cel care vede în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, ca și în textul trei-odelor liturgice un Cântec al Lacrimii radioase. Este și sentimentul ce mă încearcă acum, după ce am «închis» textul Părintelui. Un text simplu, dăruitor de chei duhovnicești, dar și de inspirate volute ale cuvântului pedagogic. Dacă este să-l credem pe Ubaldo Terrinoni,
cu a sa lucrare remarcabilă Lineamenti di pedagogia evangelica (Ed. Borla, Roma, 1990, 165 pg.), întreaga propovăduire a Mântuitorului nu urmărește alta decât descoperirea realității Împărăției lui Dumnezeu. În construcția predicii prevalând, pentru a obține acest punct de „fierbere pedagogică”, meditația expozitivă, alimentată de realismul echilibrat
asupra dezechilibrelor lumii. Or, volumul ce ne provoacă la pelerinajul spre sine al fiecăruia dintre noi, prin vocea autorului, exact asupra acestui aspect insistă. O analiză pedagogică asupra voinței de a fi în Hristos. M-am întrebat deseori cum reușește Părintele să mai scrie în ritmul atent în care își trăiește provocările de pastorație, management de echipă – este Protopopul Avrigului –, cultura lecturii (semănăm groaznic la aceasta) și efortul comunicării cu timp și fără timp a descoperirilor ce-i însoțesc efortul. Și mi-am amintit de studentul de odinioară ce-și urma, neabătut, planul de muncă. Atent să nu împrăștie timpul în favoarea vremurilor. Cred, personal, că dincolo de o trăsătură de caracter este vorba și de o încăpățânare în efort duhovnicesc pe care am moștenit-o, generații întregi, de la profesorii noștri de odinioară – unii stinși în vremea din urmă, Părintele Mircea Păcurariu și Părintele Ioan Ică Senior. Așa cum construcția interioară a volumului amintește despre cultura integrării liturgice a propovăduirii, așa cum ne-o «povestea» Părintele Ilie Moldovan. De aceea devine important să înțelegem: Părintele Vasile Gafton și-a crescut textul din rugăciune, slujire și propovăduire, din muncă sinceră și cumpătată în Harul Împărăției. Dacă mă întrebați ce mi-a plăcut la carte, vă răspund simplu: cartea. Un volum fără pretenții de volum-vedetă în domeniul greu al teologiei propovăduirii și al celei morale. Un zâmbet însoțește mereu și mereu zicerea Părintelui. Ei bine, zâmbetul acela persistă, continuă zâmbetul tinereții, redesenând alonja unei maturități mărturisitoare. La vremea de secetă în cuvânt frumos pe care o parcurgem, rostirea Părintelui bucură. O teologie cuminte și cu aspirații în împlinirea umanului se sprijină pe bucuria autorului de a dărui. Pe calea către sine, el ne ia martori ai Învierii. Și drumul său trece prin inima noastră”.
Pr. Conf. Univ. Dr. Habil.
Constantin Necula
Facultatea de Teologie „Sf. Ier.
Andrei Șaguna”, Sibiu
