AcasăActualitățiAu început deniile Săptămânii Mari la Catedrala mitropolitană din Sibiu

Au început deniile Săptămânii Mari la Catedrala mitropolitană din Sibiu

Prima denie a Săptămânii Mari din acest an la Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost oficiată duminică, 25 aprilie, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, eclesiarhul Catedralei, protosinghelul Emilian Man, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza, iar la final corala a interpretat mai multe cântări specifice acestei perioade prepascale.

Deniile oficiate în serile din Săptămâna Mare sunt slujbele Utreniei de a doua zi şi sunt alcătuiri liturgice unice prin care sunt comemorate evenimentele răscumpărătoare şi mântuitoare pentru întreaga omenire din zilele Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments