AcasăActualitățiBinecuvântare arhierească pentru comunitatea Bisericii "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Sibiu

Binecuvântare arhierească pentru comunitatea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu

La sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica  „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre misiunea Înaintemergătorului Mântuitorului Iisus Hristos.

În soborul slujitor s-au aflat pr. Petru Madina, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Nicolae Cătălin Mirişan, pr. Petre-Laurenţiu Voicu şi pr. pensionar Liviu Anghel de la biserica sibiană, precum şi alți slujitori ai sfintelor altare. Credincioşii Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu au participat în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească din ziua de praznic prin care s-au încheiat sfintele sărbători, iar alături de credinioşi s-au aflat oficialităţi şi oaspeţi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii.

În cadrul Sfintei Liturghii,  Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu l-a hirotonit preot pe diaconul Tudorel Cosmin Ticușan.

Pocăinţă şi mântuire

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului le-a vorbit credincioșilor despre lucrarea săvârşită de Înaintemergătorul Mântuitorului Iisus Hristos.

„În calendarul nostru este menționată astăzi sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, însemnând că soborul credincioșilor, care suntem noi, suntem chemați astăzi în mod special să-l prăznuim, să-l cinstim pe cel prin care s-a realizat minunea din ziua Botezului Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, Evanghelia care a fost rânduită astăzi ne edifică în acest sens şi prezintă mărturia pe care o aduce Sfântul Ioan Botezătorul despre Mântuitorul Hristos, el fiind Înaintemergătorul Domnului, ultimul dintre proroci și, după cum Mântuitorul a afirmat, și cel mai mare dintre proroci. Despre el a spus Mântuitorul: «Este cel mai ales bărbat născut din femeie». Sfântul Ioan Botezătorul și-a împlinit chemarea sa încă din pruncie, pentru că, fiind ales de Dumnezeu să se nască din părinții Zaharia și Elisabeta, s-a învrednicit, de asemenea, când era în pântecele mamei sale, să fie vizitat de Maica Preacurată, care primise deja și ea buna vestire. Și spune Sfântul Evanghelist Luca că Elisabeta, văzând-o pe rudenia sa, pe Maica Preacurată, pruncul a săltat de bucurie în pântecele ei. Deci, putem să considerăm că prima întâlnire între Fiul lui Dumnezeu Care luase Trup în pântecele Maicii Preacurate și Ioan Botezătorul, cel trimis înainte cu șase luni înainte ca să ajungă și să pregătească calea Domnului, a avut loc atunci. Sfântul Ioan Botezătorul a fost, deci, pregătitorul venirii Mântuitorului Iisus Hristos şi pregătirea aceasta a făcut-o întâi de toate prin cuvântul lui, apoi prin viața lui spirituală deosebită şi asceza nemaiîntâlnită. Deci, tot ceea ce el făcea și împlinea nu era altceva decât o rânduială a lui Dumnezeu pentru ca el să ducă cuvântul acesta de chemare către pocăință. Predica sa începea cu aceste cuvinte: «S-a apropiat Împărăția Cerurilor, pocăiți-vă!»”, a subliniat ierarhul.

Recunoştinţă şi binecuvântare

Pr. Nicolae Cătălin Mirişan de la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi inspectorul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului a mulțumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru binecuvântarea arhierească adusă la început de an în comunitate credincioşilor din cele două parohii arondate locaşului de cult şi i-a oferit în semn de recunoştinţă şi prețuire o icoană a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

„Aș spune că astăzi Părintele nostru Mitropolit, prin prezența sa în mijlocul nostru — neslujind la Catedrală, ci într-o biserică de cartier — a venit prin cuvânt, prin slujire, prin binecuvântare, prin prezența sa să ne îndrume către Hristos, fiind asemenea Sfântului Ioan Botezătorul în mesaj. Ceea ce noi avem de reținut din această zi binecuvântată nu este altceva decât aceea de a ne lua râvnă, de a ne veni în fire, de a ne veni în sine și de a conștientiza, de fapt, mesajul astăzi transmis în toate bisericile dreptmăritoare la sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul”, a spus pr. Nicolae Mirişan.

La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a transmis celor ce poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul urări de sănătate, bucurie şi spor duhovnicesc.

Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments