În Duminica a 5-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” din Șura Mare, județul Sibiu. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară al așezământului monahal împreună cu administratorul schitului, protosingelul Calinic Teslevici și alți slujitori ai sfintelor altare.
Credincioși din Șura Mare și din alte comunități apropiate de Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” au venit să participe la Sfânta Liturghie și să primească binecuvântare arhierească, respectând toate regulile impuse de autorități în această perioadă de prevenire a răspândirii infectării cu noul tip de coronavirus.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Adrian Zănoagă a fost hirotonit preot pentru Parohia Mălâncrav, județul Sibiu.
Mărturisirea de credință
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a subliniat principalele învățături ale Duminicii a 5-a după Rusalii, când se citește la Sfânta Liturghie Evanghelia vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei.
„Multă vreme a trecut până când și ucenicii și-au dat seama că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu, Învățătorul lor este Dumnezeu Întrupat și iată acum, demonii Îl mărturisesc pe Mântuitorul Iisus Hristos ca Dumnezeu. Există, însă, o deosebire între mărturisirea pe care o face Sfântul Apostol Petru, mărturisirea pe care o facem noi prin credința noastră și mărturisirea demonilor. Mărturisirea lui Petru și a noastră este una iubitoare. Îl mărturisim pe Hristos Cel care ne iubește și Căruia Îi răspundem Lui prin iubirea noastră. Demonii au strigat de frică, de groază, s-au îngrozit pentru că ei nu Îl urăsc numai pe Dumnezeu, ci urăsc și creația lui Dumnezeu. Astăzi suntem puși la un examen de conștiință a credinței noastre, să vedem dacă credința noastră este statornică și iubitoare așa cum se cuvine, sau dacă este o credință de formă”, a subliniat ierarhul.
Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” din Șura Mare a fost înființat în anul 2012. Actuala obște de monahi condusă de protosinghelul Calinic Teslevici a venit aici în anul 2015 și a continuat lucrările la biserica așezământului monahal, aflată acum în pregătire pentru pictare și înfrumusețare.



