AcasăActualitățiBrâul Maicii Domnului a adus binecuvântare și bucurie la Biserica Sf. Cuvioasa...

Brâul Maicii Domnului a adus binecuvântare și bucurie la Biserica Sf. Cuvioasa Parascheva și Sf. Ierarh Andrei Șaguna din cartierul Triaj, Brașov

Prin binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia a adus racla în care se păstrează o parte din Brăul Maicii Domnului la Biserica Sf. Cuvioasa Parascheva și Sf. Ierarh Andrei Șaguna din cartierul Triaj, Brașov. Delegația a fost compusă din maicile Antonia și Andreia, ambele viețuitoare românce din obștea mănăstirii grecești și părintele Hristo, slujitor atât în orașul Almiros cât și la mănăstire. Este pentru prima dată când la această parohie mărginașă a orașului Brașov, înființată după 1990, se organizează un astfel de pelerinaj.

Prin purtarea de grijă a preoților slujitori, pr. dr. Manea Ion și pr. Sicoe Mihail Cătălin, cu ajutorul membrilor consiliului parohial, pelerinajul credincioșior din Brașov și nu numai s-a desfașurat într-o atmosfera de pace și bucurie duhovnicească. Credincioșii care au ales să se închine Brâului Maicii Domnului au căutat fiecare în măsura posibilităților să vină și în sprijinul comunității monahale din Grecia având în vedere pe de o parte lucrările de reparație ce se impun la corpul vechi al mănăstirii, acolo unde în urma unui cutremur o latură de clădire s-a surpat, iar pe de altă parte înțelegând și greutățile cu care bisericile din Grecia se confruntă în urma pandemiei și nu numai. Totodată anul acesta se împlinesc și 500 de ani de cînd o parte din Brăul Maicii Domnului a fost dăruit de către Mănăstirea Vatoped din Muntele Atos Mănăstirii Kato Xenia.

Astfel aceste două zile, 16-17 iunie 2022, au transformat Biserica cartierul Triaj într-o mică grădină în care Maica Domnului a adunat sub Acoperământul Său pe toți cei ce o mărturisesc cu adevărat Născătoare de Dumnezeu și o au de-a pururea mijlocitoare la Dumnezeul, mai ales în aceste zile în care singura noastră nădejde ne este doar la Bunul Dumnezeu. Si cine nu a cunoscut între cei credincioși cât de mult poate rugăciunea Maicii Domnului înaintea Fiului Său și Dumnezeului nostru.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments