AcasăActualități"Bucuria dăruirii" - Noi activități social-filantropice la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov

„Bucuria dăruirii” – Noi activități social-filantropice la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov

În data de 24 Noiembrie 2022, în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie si Boli Infecțioase din Brașov , s-a desfășurat o acțiune social-filantropică în cadrul unui proiect social inițiat de către Ministerul Educației Naționale și implementat la nivelul Școlii Gimnaziale  Dumbrăvița, „SAPTAMANA FRUCTELOR ȘI LEGUMELOR”. 
În baza unui acord de parteneriat încheiat între unitatea de învățământ mai sus amintită și Spitalul Clinic de Pneumologie din Brașov, respectiv Parohia Ortodoxă Misionară Brașov Spitale VI, au fost dăruite copiilor și pacienților internați în acest spital fructe și legume.
Scopul colaborării îl reprezintă realizarea în comun a unor acțiuni, activități și proiecte cu caracter umanitar, atragerea și implicarea activă a elevilor, părinților și cadrelor didactice în aceste activități cu caracter filantropic, legătură frumoasă, rodnică și utilă între Biserică și instituțiile de învățământ și în plan filantropic.
Acordul de parteneriat cuprinde și alte acțiuni care se vor desfășura în cursul anului școlar 2022-2023.
”Mă bucură foarte mult această colaborare frumoasă pe care o avem cu Școala Gimnazială din Dumbrăvița, nu suntem la prima activitate comună. La începutul acestui an școlar, la inițiativa preotului spitalului și prin implicarea tuturor angajaților, am dăruit ghiozdane complet utilate la 25 de copii cu posibilități materiale reduse, elevi la școala din Dumbrăvița, printr-o  mobilizare exemplară a colegilor medici, asistenți, personal auxiliar și preot de caritate din cadrul spitalului nostru. De data aceasta inițiativa a venit din partea cadrelor didactice, care printr-o implicare frumoasă, împreună cu elevii și părinții acestora au colectat, depozitat și apoi ne-au dăruit fructe și legume proaspete care sunt de foarte mare trebuință în spitalul nostru.
Le mulțumim tuturor celor implicați cu recunoștință, ne bucura și ne onorează această colaborare. De asemenea, în ultima perioadă am derulat multe activități sociale printr-o implicare activă de susținere cu alimente, cu elemente de vestimentație, cu produse de igienă, a bolnavilor internați, pe langa asistența religioasă pe care o acordăm. Biserica este prezentă la patul bolnavului, cu rugăciunea dar și cu jertfa materială. Nu doar în spital ci iată și în școală, acolo unde vrem să-i deprindem pe copiii noștri să fie buni, sensibili și milostivi față de semenii lor aflați în suferință și să se implice și ei, împreună cu familiile lor, în susținerea și alinarea suferinței acestor bolnavi”.
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments