AcasăActualitățiComuniune dincolo de graniţe: Tabăra internaţională bilingvă "Credinţă şi prietenie" la Sâmbăta...

Comuniune dincolo de graniţe: Tabăra internaţională bilingvă „Credinţă şi prietenie” la Sâmbăta de Sus (2026)

La poalele Munților Făgăraș, în atmosfera de profundă liniște a Stațiunii Climaterice  Sâmbăta de Sus, a avut loc Tabăra Ortodoxă Internațională Bilingvă de Vară „Credință și prietenie”. S-a desfășurat în perioada 27-31 iulie 2026, și a constituit cel mai bun răspuns la nevoia de reconectare a preadolescenților cu vârste între 11 și 15 ani. La ediția a II-a din această vară, au participat copii și adolescenți din două țări , Irlanda și România.

În contextul „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar”, manifestările s-au desfășurat sub binecuvântarea Maicii Domnului, dar și sub ocrotirea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția Dreptcredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, ctitorul sfintei mănăstiri din apropierea locaţiei taberei, a cărei proclamare locală va avea loc peste puțin timp, în a doua zi după praznicul Adormirii Sfintei Fecioare. Activitățile au fost coordonate de prof. univ. dr. Tabirca Tatiana, (University College din Cork, Irlanda), Moraru Laura ,profesor de Limba Engleză și Dobrea Claudia-Elena, profesor de Limba Engleză și Religie Ortodoxă, ambele din România.

Programul taberei a cuprins: rugăciuni de dimineață și de seară, atelier despre stiință și credință, pictură pe sticlă, atelier de bătut toaca, un curs de aprofundare a cunostințelor copiilor despre Maica Domnului, atelier de comunicare relațională, vânătoarea de detalii, curs de înot, jocuri de cunoaștere.

Într-una din zile, participanții la tabără s-au deplasat la Mănăstirea Berivoi. Aici au cunoscut pe părintele duhovnic Iosif, suflet bun și iubitor de copii și pe maica stareță, monahia Procopia. Dânsa, pictoriță de biserici fiind le-a împărtășit oaspeților din tainele acestei preocupări, iar părintele Iosif a binecuvântat icoanele pe sticlă pictate de tineri, pe parcursul  taberei.

Copiii participă de mai mult timp și la programul online „Credință și Prietenie – Dincolo de ecrane”, care reprezintă o importantă inițiativă de formare a tinerilor români din diaspora și din țară. Scopul său este de a transforma mediul digital dintr-un spațiu de izolare, într-un spațiu de întâlnire, reflecție și creștere spirituală . Sesiunile online conectează adolescenți oriunde s-ar afla ei și oferă acestora, spațiul necesar pentru  a-și dezvolta capacitatea de participare activă și asumată într-un proces creator, cu o finalitate bine determinată de formarea personalității lor. Viziunea programului este de a dezvolta o generație de tineri înrădăcinați în credința ortodoxă, curajoși și deschiși lumii moderne.

„Am ajuns, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la finalul celei de-a doua ediții a taberei „Credință și prietenie” organizată în minunata Țară a Făgărașului. O tabără care a avut drept scop întâlnirea și împreună petrecerea câtorva zile deosebite a copiilor din Irlanda, de la Cork cu copii din România. S-au legat și s-au întărit prietenii care sperăm să devină tot mai adânci și trainice odată cu trecerea timpului. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat. Pentru noi, cei plecați departe este atât de important să putem oferi copiilor noștri oportunitatea de a-și înțelege originile și faptul că și România este țara lor. Mulțumim tuturor și Bunul Dumnezeu să răsplătească jertfa și dragostea fiecăruia și să mai putem avea parte de astfel de întâlniri frumoase și folositoare”, ne-a transmis online părintele Viorel Hurjui, preot paroh al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Calinic și Sfântul Patrick al Irlandei”, Cork, Irlanda. Sfinția sa ar fi dorit să fie prezent și fizic in desfășurarea taberei, dar motive independente de voința proprie , l-au împiedicat.

„Taberele „Credință și Prietenie” fac parte dintr-un program educațional și spiritual desfășurat pe parcursul anului școlar, dedicat adolescenților români cu vârste între 11 și 15 ani din Irlanda și România. Trei profesoare dedicate îi însoțesc cu profesionalism și dăruire în descoperirea credinței ortodoxe, a valorilor românești și a bucuriei de a crește împreună.

Taberele „Credință și Prietenie” sunt mai mult decât simple tabere. Ele reprezintă o comunitate în care copiii se regăsesc, își consolidează prieteniile începute în mediul online și trăiesc experiențe care îi apropie unii de alții. Speranța noastră este ca această comunitate să îi însoțească și după încheierea taberei, ajutându-i să își păstreze prieteniile și să descopere împreună România frumoasă”, a declarat dna profesor Tatiana Tabirca, organizator principal al Taberei Internaționale „Credință și Prietenie”, coordonator al Școlii Parohiale Parohia Ortodoxă „Sfântul Calinic și Sfântul Patrick al Irlandei”, Cork, Irlanda.

„Participarea la tabăra internațională organizată în mijlocul naturii a reprezentat o experiență educativă deosebită. În calitate de profesor însoțitor, am avut bucuria de a vedea cum elevii au legat prietenii dincolo de granițe, au comunicat în limba engleză, au colaborat în cadrul activităților și au descoperit frumusețea diversității culturale. Programul a îmbinat armonios activitățile educative și recreative oferind participanților oportunitatea de a învăța prin experiență, într-un cadru natural spectaculos. Atmosfera caldă, profesionalismul organizatorilor și implicarea tuturor au transformat această tabără într-o experiență memorabilă. Ne-am întors acasă cu amintiri de neprețuit, noi prietenii și convingerea că astfel de proiecte contribuie semnificativ la dezvoltarea personală și socială a tinerilor, a adăugat dna profesoară Laura Moraru.

„La finalul taberei internaționale „Credință și Prietenie”, în calitate de profesor coordonator privesc cu recunoștință la zilele petrecute împreună și la experiențele pe care le-am împărtășit. A fost o perioadă în care tinerii au avut ocazia să își consolideze valorile, să lege prietenii autentice și să învețe, prin activități și conviețuire, importanța respectului, responsabilității și colaborării. Îmi doresc ca experiențele trăite aici să rămână repere valoroase și să îi însoțească în continuare, atât în parcursul lor școlar, cât și în viața de zi cu zi. Le urez tuturor mult succes, sănătate și bucuria de a păstra vie credința, prietenia și respectul față de cei din jur”, a subliniat dna profesoară Claudia Dobrea.

 „Privindu-i pe copiii noștri, vedem că se întorc acasă mai luminoși, mai uniți și mai apropiați de Dumnezeu. Au legat prietenii care vor trece dincolo de distanțele dintre orașe și dintre țări, au descoperit frumusețea creației lui Dumnezeu și au învățat că adevărata bucurie se naște atunci când credința este trăită împreună. Nu este întâmplător că această tabără se încheie chiar la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Copiii noștri pleacă acasă înțelegând mai bine de ce Biserica o preacinstește pe Născătoarea de Dumnezeu și purtând în suflet dragoste și evlavie față de cea care este Mama tuturor credincioșilor și grabnică ocrotitoare a celor care o cheamă în rugăciune. Tema taberei – „Credință și Prietenie” – nu a rămas doar un motto, ci a devenit o experiență vie. Credința s-a întărit prin rugăciune și prietenia s-a zidit prin comuniune. Mai presus de toate, însă, vă mulțumim pentru cea mai de preț lecție primită aici: iubirea și preacinstirea Maicii Domnului. (Pr. Biton Marian, în numele părinților copiilor participanți din România și de peste hotare.)

 Cu ocrotirea Maicii Domnului s-a încheiat a doua tabără a copiilor ortodocși irlandezi și români de la Sâmbăta de Sus. Prima, a avut loc tot aici în februarie 2026 și a fost denumită ”Schi-Sky Camp”. Intenția organizatorilor este ca șirul să continue în februarie 2027 cu o nouă tabără care se dorește a se desfășura in Irlanda. Părintele ceresc să ajute la împlinirea acestui gând și a doua tabără sa se continue cu alta  și cu alta, în folosul participanților care se imbogățesc de cunoștințe religioase și de cultură generală, leagă prietenii, descoperă frumusețile naturii și cresc în iubirea față de Patria-mamă, România.

Autor: prof. Claudia Dobrea (Făgăraș)

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments