La sediul Protopopiatului Ortodox Brașov, în data de 14 mai 2026, s-a desfășurat ședința preoțească din luna mai, reunind clericii din protopopiat în jurul unor teme de actualitate privind viața și provocările familiei creștine. Întâlnirea s-a desfășurat în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar, orientări care au stat la baza tematicii conferinței.
Lucrările au fost prezidate de părintele protopop pr. Dănuț Gheorghe Benga, care a subliniat importanța sprijinirii familiei creștine într-o societate marcată de schimbări rapide și de provocări tot mai complexe.
Primul referat a fost susținut de pr. dr. Stelian Ioan Manolache, de la Parohia Blumăna 5, care a abordat tema „Individualismul contemporan și impactul său asupra comuniunii familiale”. În cadrul expunerii, părintele conferențiar a analizat familia creștină în contextul modernității și postmodernității, evidențiind modul în care tendințele individualiste afectează relațiile dintre membrii familiei. De asemenea, a subliniat fenomenul de destructurare a comuniunii familiale cauzat de accentuarea autonomiei individuale în detrimentul vieții comune, arătând că soluția rămâne redescoperirea valorilor evanghelice, a iubirii jertfelnice și a dialogului autentic în familie.
Cel de-al doilea referat a fost prezentat de pr. Florin Gârlonța, de la Parohia Groaveri II, care a abordat teme pastorale sensibile și de mare actualitate, precum familia monoparentală și recăsătoria. În intervenția sa, părintele a evidențiat necesitatea unei abordări pastorale echilibrate, caracterizată de discernământ, responsabilitate și grijă față de persoanele aflate în astfel de situații, subliniind rolul Bisericii de a oferi sprijin, îndrumare și integrare în viața comunității.
Discuțiile care au urmat au fost vii și constructive, preoții participanți împărtășind experiențe din activitatea pastorală și identificând modalități concrete de sprijinire a familiilor din parohii.
Ședința s-a încheiat într-un duh de comuniune și responsabilitate, reafirmând angajamentul clerului de a susține familia creștină, ca fundament al societății și al vieții bisericești.
Conferința preoțească din luna mai se înscrie în seria întâlnirilor periodice menite să întărească lucrarea pastorală și să răspundă provocărilor actuale, în lumina învățăturii Bisericii.



