AcasăActualitățiDaruri pentru bolnavii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov

Daruri pentru bolnavii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov

În perioada sfintelor sărbători pascale, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Braşov au fost desfăşurate o serie de activităţi social-filantropice, coordonate de Parohia Misionară din cadrul acestui spital, prin părintele Bogdan George Brânzea, parohul spitalului şi asistent medical în acelasi spital, activităţi care au avut ca scop ajutorarea pacienţilor cu infecţie Covid 19, internaţi în cadrul acestei unităţi medicale.

Astfel, a fost donat prânzul tuturor pacienţilor internati, în zilele de sărbătoare (Sâmbăta lui Lazar, Duminica Floriilor, cele trei zile de Paşti). În unele zile au fost donate toate cele trei mese, cu alimente consistente caloric şi, de asemenea, în ziua de Înviere au fost donate paştile tuturor bolnavilor, dar şi personalului medical.

,, Ca în fiecare an, Parohia Misionară Braşov Spitale VI a fost alături de bolnavii internaţi şi de personalul medical din Spitalul Stejeris-Braşov, spital suport Covid, prin donarea de alimente, prin donarea prânzului şi în unele zile chiar a celor trei mese, prin asistenţa spirituală a bolnavilor internaţi care au dorit să se spovedească şi să se împărtăşească în această perioadă binecuvantată şi prin cercetare bolnavilor fără posibilităţi materiale care au fost ajutaţi cu bani şi produse de igienă şi alimentare. M-a impresionat profund cazul unei femei în vârstă dintr-un alt judeţ al ţării, internată cu patologie Covid, care, lipsită de posibilităţi materiale, nu avea nici măcar apă de băut. Am fost anunţat de colegele asistente, am venit şi am stat de vorbă cu această femeie, i-am dăruit cele necesare, apa, alimente şi ceva bani. Ceea ce m-a impresionat profund a fost atitudinea acestei femei atunci când m-a vazut în reverendă, s-a luminat la faţă şi cu o bucurie vizibilă şi impresionată m-a strigat: «părinte!». Cunosc sentimentul acesta, cu atât mai mult cu cât si eu am trecut de curând prin infecţia cu Covid 19 şi a fost o experienţă traumatizantă pe care am depăşit-o cu greu, dar i-am avut alături pe colegii mei, medici, asistenţi, infirmieri, care m-au ajutat cu multă dragoste şi devotament şi cărora le mulţumesc din suflet pentru tot ceeea ce au făcut pentru mine. Abia acum înţeleg cu adevărat drama acestor pacienţi, suferinţa şi durerea lor neîmpărtăşită. Bucuria acestei femei şi atitudinea ei (şi ca ea sunt mulţi altii) ne motivează să continuăm aceste acţiuni filantropice prin care ajutăm bolnavii internaţi şi nu numai. Am cercetat şi persoane singure din afara spitalului, văduve care se zbăteau în mari lipsuri materiale şi, prin oferirea de alimente, le-am adus un strop de bucurie în suflet, în ajun de sărbători.

De asemenea, în ziua Învierii Domnului, am dăruit paşti  pacienţilor internaţi şi personalului medical, iar vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, de hramul Capelei noastre, cu ajutorul credincioşilor, donăm din nou toate cele trei mese tuturor pacienţilor.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru dărnicia şi jertfelnicia credincioşilor noştri, pentru dragostea şi devotamentul lor, le mulţumesc şi credincioşilor pentru că permanent îmi sunt alături şi mă sprijină în toate demersurile mele şi împreună formăm o Biserică vie şi lucrătoare”, ne-a spus preotul Bogdan George Brânzea.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments