Există două moduri de raportare la Dumnezeu, prin rugăciune. Una din aceste raportări e personală, iar alta e comunitară, liturgică, bisericească, eclesială. Noi facem parte din Biserică. Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, iar noi suntem mădulare ale acestui trup tainic, după Sfântul Apostol Pavel. Şi, în acelaşi timp, cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul, noi suntem mlădiţele Viţei, care este Hristos. Avem o legătură directă cu Hristos. De aceea şcoala Bisericii din care facem parte, în care intrăm şi ne rugăm, ne învaţă cum să ne manifestăm faţă de Dumnezeu, prin rugăciunea particulară. De aceea, dacă excludem rugăciunea de obşte a Bisericii şi spunem că, fiecare din noi, ne putem ruga acasă, suficient şi eficient, să ne întrebăm, însă, cum ne rugăm? Începem întâi cu cereri: Dă-mi, Doamne! Dacă am terminat lista cu dorinţele noastre şi simţim oarecumva o răspundere faţă de Dumnezeu, adăugăm şi o mulţumire: Doamne, Îţi mulţumesc că mi-ai dat şi ieri, că mi-ai dat şi înainte… Dar foarte rar ajungem la starea în care mulţumirea noastră se transformă în doxologie, în rugăciune de preamărire. Biserica ne învaţă altfel să ne rugăm. Întâi începem cu preamărirea lui Dumnezeu, Care este Creatorul, Binefăcătorul, Proniatorul, Mântuitorul, Judecătorul… Dumnezeu e totul pentru mine! Îl preamăresc, Îl laud, Îl slăvesc. Primul caracter al slujbelor noastre este cel latreutic, de preamărire.
Apoi, în centrul slujbelor noastre se află Euharistia. Euharistia înseamnă mulţumire. Sfânta Liturghie îşi exprimă caracterul său euharistic prin faptul că noi aducem mulţumire lui Dumnezeu în mod deplin în cadrul liturgic, pentru că o aducem prin Hristos. El este Cel care săvârşeşte Liturghia. Săvârşitorul nevăzut al Liturghiei este Hristos. El este, în acelaşi timp, şi primitorul, pentru că El nu este despărţit şi nu a fost niciodată despărţit de Sfânta Treime. Şi prin Întrupare, a rămas în legătură cu Sfânta Treime. Şi tot Hristos este şi materia de jertfă, pentru că noi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui. Şi dacă aducem mulţumire Tatălui, prin Hristos, ne împărătăşim de mulţumirea aceasta prin Euharistie, stând la masa Împărăţiei. Deci noi anticipăm, pregustăm, prin Euharistie, bunătăţile pe care le vom primi în mod deplin Dincolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă vom fi vrednici.
De aceea jertfa în sine, misterul şi prefacerea Sfintelor Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, se săvârşeşte în Altarul cel mai presus de ceruri. În Liturghie se realizează această mişcare dublă: coboară Hristos la noi – ceea ce noi numim realism liturgic; este prezent Hristos în mod real –, însă El coboară ca să ne ridice pe noi unde? La masa Împărăţiei. Şi mişcarea aceasta nu este altceva decât împărtăşirea noastră de mulţumirea pe care I-o aducem în mod deplin lui Dumnezeu, prin Mântuitorul Iisus Hristos. Şi apoi adăugăm cererile. La Liturghie avem şi formulări speciale pentru cereri. Există însă şi o ordine a cererilor. Întâi cerem cele care ne sunt de folos spre viaţa veşnică. Adăugăm cele spirituale înaintea celor materiale. Trebuie să ne rugăm întâi pentru alţii şi apoi pentru nevoile noastre. Să nu punem egoismul în centru, ci să fim altruişti. În momentul în care noi ne rugăm pentru alţii, Dumnezeu nu ne uită nici pe noi! Pentru că un preot care se roagă pentru popor, ca săvârşitor văzut al Liturghiei, el se roagă implicit şi pentru el. De aceea lui îi trebuie o pregătire deosebită. El nu poate să săvârşească Sfânta Liturghie fără să-şi facă acel canon de pregătire, fără să îndeplinească anumite condiţii în familie şi societate, să fie împăcat cu toţi, pentru că el nu are voie, nu poate să se prezinte în faţa lui Dumnezeu nevrednic, pentru că atunci harul lui Dumnezeu nu Se pogoară peste Sfintele Daruri şi, în loc să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, primeşte osânda. Iată ce deosebire există între rugăciunea personală şi rugăciunea obştească! Numai că menţinerea legăturii între cele două o face pe cea personală să se ridice, să depăşească eul şi să se raporteze la valorile acestea comunitare. Sfânta Liturghie este o slujbă comunitară prin excelenţă. Şi în şcoala Liturghiei învăţăm să ne rugăm, învăţăm să trăim, învăţăm să ne iubim unii pe alţii, aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi.
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
