AcasăActualitățiFestivalul Internațional de toacă și de clopote „Cântecul care zidește”

Festivalul Internațional de toacă și de clopote „Cântecul care zidește”

Orașul Victoria din județul Brașov, a găzduit zilele acestea Festivalul Internațional de toacă și de clopote „Cântecul care zidește”, eveniment aflat la a XVII-a ediție.  După doi ani de pandemie, a fost și mai mare bucurie și binecuvântare să se reîntâlnească copiii din toată țara.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, numeroşi copii din clasele I -VIII s-au îmbrăcat în costumele populare specifice zonei din care provin şi au venit în oraşul Victoria să aducă slavă lui Dumnezeu prin cântec de toacă.

Festivalul a debutat pe 11 iulie, respectând tradiția ca delegațiile să participe în prima zi la slujba Vecerniei, la sfârșitul căreia să-și prezinte localitatea și zona de unde provin. În ziua competiției, invitații au fost întâmpinați de oficialitățile locale în fața Primăriei orașului Victoria, apoi în fața Casei de Cultură au fost intonate cantece patriotice iar în cele din urmă, parada costumelor populare spre Biserică.

Festivalul de bătut toaca și clopotele s-a desfășurat în Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, sub atenta îndrumare a preotului paroh Daniel Smădu, inițiatorul festivalului. Juriul a fost alcătuit din maica Parascheva de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara, județul Sibiu și părintele prof. Ioan Ciungara, din Copăcel, care au deliberat ținând seama de claritatea ritmică a isonului, de direcția de deplasare a ciocănelelor, precum și de ținuta concu­renților.

Delegat din partea Arhiepiscopiei Sibiului a fost preacucernicul părinte protopop Iulian Boac, care a ținut un cuvânt de învățătură despre însemnătatea clopotului și a toacei în viața Bisericii și a copiilor.

După acordarea premiilor, fiecare copil participant a fost răsplătit cu diplomă de participare, cărți de rugăciuni dar și premii în bani.

Festivalul Interna­țional de Toacă și de Clopote din orașul de la poalele Muntelui Făgăraș este o manifestare spirituală și culturală unică în lume, în cadrul căreia, anual, tot mai mulți tineri își etalează măiestria, făcând din cântecul de toacă o adevărată artă.

Imagine: Costin Chesnoiu
Reporter: Costin Chesnoiu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments