Luni, 6 decembrie 2021, a fost sărbătoare mare în Parohia Dumbrăvița, județul Brașov. S-a făcut pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, hramul și protectorul monumentalului locaș de cult ridicat de vrednicii țănțăreni la sfârșitul veacului al XIX-lea și sfințit de însuși Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, la data de 13 octombrie 1868.
În ajunul sărbătorii, duminică, 5 decembrie 2021, în prezența a numeroși credincioși, a fost săvârșită rânduiala Sfântului Maslu. Slujba a fost oficiată de pr. Ioan Câmpeanu (Parohia Codlea II), pr. Bogdan Brânzea (Parohia Spitale VII Brașov) și pr. paroh Liviu Florin Ivănușcă.
În ziua hramului a fost săvârșită Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii adormiți. Totodată, potrivit tradiției locale a fost înconjurată sfânta biserică în procesiune religioasă.
După amiază, a fost rândul celor mai mici să se bucure de darurile Sfântului Nicolae. După o repetiție pentru concertul de colinde, a fost împodobit bradul și toți copiii prezenți au primit dulcuri.
Autor: pr. Liviu Florin Ivănușcă



