Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea localităţii Şura Mare, judeţul Sibiu, şi-a sărbătorit joi, 1 octombrie, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la altarul de vară al aşezământului monahal. În sobor s-au aflat vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, egumenul schitului, protosinghelul Calinic Teslevici, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
Credincioşii din localităţile apropiate de schit, dar şi pelerini veniţi din mai multe părţi alte ţării, au participat la Sfânta Liturghie respectând normele impuse de autorităţi în această perioadă de încercare pentru întreaga omenire.
Maica Îndurărilor
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre sărbătoarea din 1 octombrie şi despre cinstirea deosebită pe care o aducem Maicii Domnului prin rugăciunile şi slujbele închinate ei.
„Suntem convinşi că astăzi, participând la o sărbătoare a Maicii Domnului, rugăciunile care se fac aici vor mijloci pentru noi toţi şi Maica Domnului va duce în faţa Fiului ei toate rugăciunile noastre. Şi cine poate fi mai ascultat de Fiul ei decât Mama care L-a purtat pe braţe? Să ne binecuvânteze Dumnezeu dragostea şi osteneala noastră şi să stârnească în inima noastră dorinţa de a o avea mijlocitoare pe Maica Domnului mai mult ca oricând, prin rugăciunile şi slujbele pe care le facem. Orice rugăciune făcută către Maica Domnului este o binecuvântare pentru noi şi o bucurie pentru cer, pentur că nimeni nu poate să ne aducă o bucurie mare. Ne aduc bucurie şi sfinţii noştri ocrotitori, dar peste toţi, Maica Preacurată lăcrimează pentur noi, se roagă pentru noi, dar se şi bucură împreună cu noi când ne amintim de ea, de Fiul ei, de cei care au nevoie de ajutorul nostru, pentru că ea ne ajută pe toţi. Însă, ajutându-ne şi noi unii pe alţii îi facem mare bucurie Maicii Preacurate. Ea este Maica îndurărilor, Maica milostivirilor, Maica noastră a tuturor”, a subliniat ierarhul.
Părintele protosinghel Calinic Teslevici i-a mulţumit ierarhului pentru prezenţa la hramul din acest an şi i-a oferit în dar o icoană a Maicii Domnului.
Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” a fost înfiinţat în 2012, la iniţiativa regretatului medic Marius Leviţchi. Împreună cu primarul din acea vreme din comuna Şura Mare, actualul senator Nicolae Avram, medicul Marius Leviţchi a donat un teren pe care s-a început ridicarea schitului. Din 2015 au venit aici actualii monahi care au continuat lucrarea primilor vieţuitori, călugări de la Mănăstirea „Brâncoveanu” din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.
Locaşul de cult al schitului este ridicat, iar acum se pictează la interior. După finalizarea picturii şi a lucrărilor de înfrumuseţare, locaşul de cult va fi târnosit.



