Promoţia 1983-1987 a vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, s-a reîntâlnit pentru a aniversa cei 35 de ani trecuţi de la absolvire. Absolvenţii au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Programul manifestărilor a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela facultăţii sibiene, în prezenţa IPS Mitropolit Laurenţiu și a părintelui decan Prof.Univ.Dr.Habil. Daniel Buda. În cadrul Sfintei Liturghii, absolvenţii promoţiei I-au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în aceşti ani, atât în activitatea misionară cât şi în viaţa familială. După Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de Parastas pentru ierarhii, profesorii şi colegii trecuţi la cele veşnice, iar preoţii s-au rugat pentru odihna celor care le-au fost îndrumători spirituali, formatori şi camarazi în chemarea de a deveni slujitori ai sfintelor altare.
Slujire misionară continuă
Ceremonia din capela facultăţii s-a încheiat cu un cuvânt de binecuvântare din partea IPS Mitropolit Laurenţiu. Ierarhul le-a mulţumit absolvenţilor promoţiei 1987 pentru jertfa adusă în cei peste 30 de ani de slujire preoţească, dar şi pentru eforturile depuse în promovarea şi susţinerea valorilor tradiţionale româneşti în comunităţile păstorite.
„V-am privit pe toţi şi am observat la dumneavoastră linişte, statornicie şi seriozitate. Aici v-a adus ceva care vă uneşte şi nu v-a despărţit niciodată. Când aţi intrat în facultate, primul lucru primit a fost o legitimaţie personală de student. Aţi făcut patru ani de pregătire şi legitimaţia aţi concentrat-o într-un tablou, care a devenit o legitimaţie pentru întregul an. Această legitimaţie nu vă lasă să staţi acasă departe, cu necazurile dumneavoastră, ci vă cheamă aici, din timp în timp, pentru a fi din nou împreună. Aţi adus acum mulţumire lui Dumnezeu pentru toate. Să vă dea Dumnezeu putere ca să nu vă opriţi aici în activitatea dumneavoastră pastoral-misionară”, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.
Programul întâlnirii a continuat cu ora de dirigenţie susţinută în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” de pr. prof. dr. Daniel Buda. Părintele Decan a prezentat evoluţia instituţiei şaguniene din anii de după evenimentele din 1989 şi până în prezent, după care a urmat strigarea catalogului. Fiecare absolvent a avut posibilitatea să-şi prezinte realizările din parohii şi familii în toţi aceşti 35 de ani trecuţi de la finalizarea cursurilor de licenţă.



