În Duminica a 4-a din Postul Mare, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sfântul Evanghelist Luca” din Sibiu. Cuvântul de învăţătură al ierarhului a evidenţiat rolul tămăduitor al Sfintelor Taine primite în Biserică.
Comunitatea celei mai vechi biserici ortodoxe din Sibiu a primit cu multă bucurie duhovnicească vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu în Duminica a 4-a din Postul Mare. Împreună cu ierarhul au liturghisit pr. prof. dr. Dorin Oancea, profesor emerit la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Irimie Marga, titularul Catedrei de Drept Canonic Ortodox şi Administraţie parohială la aceeaşi facultate şi paroh la Sibiu-Inferior I, pr. Ioan Coşa, protopopul de Sibiu, pr. Florin Bleoca, paroh la Sibiu-Inferior VII, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit celor prezenți Evanghelia din această duminică a Postului Mare, în care se relatează minunea vindecării fiului lunatic.
„Acesta este mesajul pe care ni-l transmite Evanghelia de astăzi: să fim încredințați că Mântuitorul Iisus Hristos ne salvează și că în Biserica Sa avem toate armele necesare unei lupte duhovniceşti continue, războiul cu puterile necurate care doresc să fim întinați, doresc să fim răi, doresc să fim răzvrătiți, doresc să fim fricoși. Vindecarea copilului lunatic de către Mântuitorul Iisus Hristos, prin alungarea duhului mut şi surd care-l chinuia, ne arată atât ura şi viclenia cu care cel rău încearcă să amăgească şi să chinuiască pe om, dar mai ales puterea nemărginită a Mântuitorului lumii, de care se înspăimântă şi se cutremură slujitorii întunericului, putere care ni se transmite prin lucrarea Duhului Sfânt, în Sfintele Taine ale Bisericii. Harul dumnezeiesc ne ajută în împlinirea poruncilor, pentru câştigarea mântuirii, dar şi în lupta noastră împotriva uneltirilor demonice, întărindu-ne credința, prin cele două mijloace puternice: rugăciunea şi postul. (…) Mântuitorul, văzându-l pe tânărul căzut jos, chinuit de diavolul, îl ia de mână şi îl ridică. Această ridicare a celui care părea mort simbolizează moartea şi învierea noastră cu Hristos în Taina Botezului şi ridicarea noastră, a omenirii, din osânda păcatului, după ce diavolul a fost blestemat şi alungat. Viaţa noastră nu are niciun amestec cu diavolul. El are putere asupra noastră numai dacă noi ne lăsăm amăgiți şi ispitiți de el. El poate să chinuiască trupul, dar de suflet nu se poate atinge decât dacă noi îi îngăduim aceasta. Dar sunt atât de puternice şi atât de multe armele împotriva diavolului, încât viaţa noastră împreună cu Hristos poate să fie liniştită şi să se deruleze ca un pelerinaj sfânt, spre o țintă bine definită, câştigarea mântuirii şi a vieții veşnice. În orice încercare care vine de la cel rău, asupra noastră sau asupra mediului nostru de viață, Biserica are mijloace de intervenție şi de ocrotire, prin rugăciuni de alungare a duhurilor de la locuințele noastre şi de la toată agonisita noastră”, a subliniat ierarhul.
Aniversări şi binecuvântare
La finalul Sfintei Liturghii, pr. conf. univ. dr. Irimie Marga i-a mulţumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste comunitate şi a menţionat cele două aniversări din acest an: 260 de ani de la începutul construcției bisericii din vechiul cartier Maierii Sibiului și 231 de ani de la sfințirea acesteia.
„Vă mulțumim frumos pentru vizita pastorală pe care ne-ați făcut-o astăzi şi pentru dragostea cu care ne-ați rostit cuvântul de învățătură. Bucuria este cu atât mai mare cu cât vizita aceasta vine într-un an în care noi serbăm două mari evenimente: 260 de ani de la începutul construcției acestei biserici, care este cea mai veche biserică din Sibiu, și 235 de ani de la sfințirea ei. Aici în cartierul Maierii Sibiului, care așa cum spunea părintele profesor Teodor Bodogae, a fost cartier cel mai populat cu români și se pierde în negura de vremi începuturile existenței românilor ortodocși în acest cartier. Nu știm exact când au avut ei primul locaș de închinare. Pe la 1631 aici exista o biserică de lemn, pentru că n-aveau voie să construiască decât biserici de lemn, dar pe care au și pierdut-o la 1700 când le-au luat-o greco-catolicii. Și atunci au început să se roage într-o casă, într-o capelă improvizată care ajunsese neîncăpătoare. De aceea, românii măiereni şi-au luat ambiţia să-și facă biserica lor de zid. Și au început la 1766 să-și confecționeze primele cărămizi, lucru care astăzi poate părea banal, dar pentru vremea aceea nu era deloc. Lucrul acesta a ajuns până la guvernatorul Transilvaniei din vremea aceea, care a atras atenția magistratului sibian să deschidă o anchetă cum de îndrăznesc românii să-și facă, să-și confecționeze cărămizi pentru biserica lor. Și așa a început iată cu jertfă și cu trudă construcția acestei biserici. Până la urmă lucrurile au fost lăsate în umbră, dar a venit anul 1781 cu edictul de toleranță al împăratului Iosif al II-lea și atunci s-a dat posibilitatea ca și românii să poată să-și construiască biserica lor de zid, dar cu condiția să fie cel puțin 100 de familii, or această condiție era desigur cu mult îndeplinită. Noi ne bucurăm astăzi în mod deosebit că, în virtutea acestor mari evenimente, 260 de ani de la începutul construcției bisericii, 235 de ani de la sfințirea ei, ați venit astăzi în rândul nostru, prezența Înaltpreasfinției voastre aducând bucurie și lumină în sufletele credincioșilor și credincioaselor bisericii noastre. De aceea vă mulțumim din tot sufletul pentru dragostea pe care ne-o arătați”, a spus pr. conf. univ. dr. Irimie Marga.
În semn de înaltă prețuire pr. conf. univ. dr. Irimie Marga i-a oferit ierarhului din partea întregii comunități un buchet de flori și două icoane, a Sfântului Mucenic Laurențiu și a Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu



