Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat în Joia Mare Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Sibiu. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, eclesiarul Catedralei mitropolitane, protosinghelul Emilian Man, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
Credincioşii prezenţi la sfânta slujbă din această zi deosebită a Săptămânii Sfintelor Pătimiri au respectat măsurile de siguranţă sanitară impuse în această perioadă de pandemie.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre însemnătatea deosebită a Joii Mari, când comemorăm evenimentele dinaintea Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, în special Cina cea de Taină, când a fost instituită Euharistia, şi ne amintim de trădarea lui Iuda, prinderea lui Iisus şi lepădarea Apostolului Petru.
„În Joia Mare și Sfântă, Mântuitorul Iisus Hristos începe lucrarea Sa de răscumpărare a omenirii din osânda păcatului și de împăcare a omului cu Dumnezeu, prin instituirea Sfintei Liturghii, la Cina cea de Taină, pe care a luat-o împreună cu ucenicii Săi. Tot la Cina cea de Taină, Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor, oferindu-Se pe Sine pildă de adevărată smerenie. După descoperirea vânzătorului Iuda, de la Cină Mântuitorul se retrage cu ucenicii Săi în grădina Ghetsimani pentru a se ruga Tatălui, înainte de Sfintele Sale Pătimiri. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca pe om să-l mântuiască. Persoana dumnezeiască a lui Hristos devenit om împlinește lucrarea de mântuire a lumii”, a spus ierarhul.
În Joia Mare se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia se scoate la Proscomidie un Sfânt Agneț special care este sfințit la această Liturghie și care va fi uscat și sfărâmat a treia zi de Paști, la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, într-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.



