AcasăActualitățiMesajul Înalpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la trecerea la...

Mesajul Înalpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la trecerea la cele veșnice a Academicianului Alexandru Surdu (1938-2020)

Mesajul Înalpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la trecerea la cele veșnice a Academicianului Alexandru Surdu (1938-2020)

 

Am primit cu adâncă întristare creştinească vestea trecerii la cele veşnice a domnului Alexandru Surdu, academician și filozof de elită, profesor universitar, scriitor, personalitate deosebit de cunoscută și apreciată în tot spectrul culturii românești, dar peste toate un mare și apropiat prieten de suflet al nostru. Am avut, de-a lungul timpului, o legătură sufletească cu totul deosebită cu domnul Alexandru Surdu. Ne-a impresionat mereu credința lui sinceră și curată, care, așa cum a mărturisit adeseori, i-a fost călăuza fundamentală a vieții. Pilduitoare i-a fost dragostea și abnegația pentru filozofie, pentru adevăr, pentru cultura română și spiritualitatea ortodoxă. Neuitate vor rămâne atitudinea sa cuceritoare prin cuvânt, plină de blândețe, dar și iubirea pentru patrie. Ori de câte ori vorbea despre Țară, despre Biserica străbună, despre suferințele și sacrificiul înaintașilor noștri, cuvintele lui vibrau de emoție, de afectivitate, precum și de o inegalabilă sensibilitate, exprimată în duhul celui mai curat și mai autentic patriotism.

În cadrul secției de Filozofie, Istorie și Teologie a Academiei Române, pe care a condus-o ca Președinte cu multă dăruire, ne-am bucurat și noi, membrii Bisericii din cadrul Academiei, de ocrotirea și prețuirea deosebită pe care o acorda Bisericii neamului.

A trăit o imensă bucurie când i-am comunicat vestea cea mare a trecerii în rândul sfinților a Marelui Ierarh al Transilvaniei, Sfântul Andrei Șaguna, iar această împlinire sufletească și-a exprimat-o continuu prin prezența, în fiecare an în 30 noiembrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, la sărbătoarea sfântului. Purta de fiecare dată, cu mândrie și solemnitate, chipiul șagunist de absolvent eminent al Colegiului „Andrei Șaguna” din Brașov. Anul acesta ne-a sunat personal ca să-și scuze absența la hram și la ziua națională din pricina stării precare de sănătate.

Domnul Academician Alexandru Surdu a fost și va rămâne mereu în inimile noastre prin lumina chipului său serafic, prin patriotismul înflăcărat, prin frumusețea înțelepciunii sale și a trăirilor sufletești dar, mai ales, prin dragostea și credința în Dumnezeu, în care a regăsit izvoarele adevăratei înțelepciuni și cunoașteri. Ne lasă moștenire o operă imensă. Prin toate lucrările sale, ne cheamă pe toți să învățăm să cultivăm mai mult prețuirea și dăruirea pentru adevăratele valori ale credinței, spiritualității, culturii, artei și frumosului autentic.

În aceste momente grele ale despărţirii, suntem alături de Academia Română, de toți cei care l-au cunoscut și prețuit şi împărtăşim tuturor, cu creștinească dragoste, adânca noastră compasiune, cuvânt de mângâiere şi de întărire întru Domnul. Însoţim cu pioasă rugăciune trecerea spre cele veşnice a sufletului ales al academicianului Alexandru Surdu, şi avem nădejdea că Domnul îl va odihni cu drepţii în Împărăţia Sa cea cerească.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească !

Veşnică să-i fie pomenirea, din neam în neam!

 

† LAURENŢIU

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Foto: Ziarul Lumina

 

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments