AcasăActualitățiNoi activităţi în cadrul Programului "Luna pentru viaţă 2026" la Sibiu

Noi activităţi în cadrul Programului „Luna pentru viaţă 2026” la Sibiu

Elevii claselor vocaționale de Teologie Ortodoxă din cadrul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” din Sibiu au continuat și în această săptămână activitățile prevăzute în Programul național „Luna pentru viață 2026”. După ce, săptâmâna trecută, au vizitat persoanele vârstnice internate la Căminul Spital „Dr. Carl Wolff” din Sibiu și le-au oferit flori, felicitări și fructe, astăzi elevii acestui liceu au vizionat un film de scurt metraj cu titlul „Prinsă în capcană”. Acest film a avut ca tematică aspecte legate de dificultățile care pot apărea în urma relațiilor iresponsabile dintre tineri.

În a doua parte a activității, care a avut loc în Capela „Sf. Ap. Andrei” din această unitate școlară, au fost prezentate exemple de bune practici (din punct de vedere pastoral) privind relațiile responsabile dintre tineri.

Elevii vor continua să participe și la alte activități tematice în cadrul programul național „Luna pentru viață 2026”.

Autor: pr. Vasile Dariciuc

 

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments