Credincioşii din Sibiu şi din împrejurimi au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din prima duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”.
Împreună cu ierarhul au liturghisit cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi slujitori ai Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
La Sfânta Liturghie a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, în care s-a explicat învăţătura despre cinstirea icoanelor, formulată la Sinodul VII Ecumenic, şi s-a făcut apel către credincioşi pentru a contribui la colecta pentru Fondul Central Misionar destinat ajutorării comunităţilor defavorizate social şi credincioşilor aflaţi în nevoi.
„Ortodoxia credinţei noastre”
În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre popasurile duhovniceşti din duminicile Postului Mare, îndemnându-i pe credincioşi să parcurgă perioada aceasta de pregătire spirituală prin rugăciune, fapte bune şi milostenie, ajutându-i pe cei aflaţi în nevoi materiale. Ierarhul a vorbit mai apoi despre cinstirea sfintelor icoane în Biserica Ortodoxă.
„Întreaga perioadă a Postului Mare se concentrează spre ortodoxia credinței noastre, care păstrează neîntreruptă legătura cu tradiția apostolică a Bisericii, atât din punct de vedere dogmatic, cât şi liturgic şi canonic. Biserica Ortodoxă ne oferă prin învățătura de credință, prin rânduiala sa liturgică, prin viața morală şi prin prevederile canonice, toate mijloacele necesare pentru ca să ne putem câştiga mântuirea, adică viața cea veşnică. (…) Icoana ne descoperă în mod văzut ceea ce ne descoperă prin cuvinte Sfânta Scriptură. Deci, îl cunoaștem pe Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi tot așa înțelegem icoana ca imaginea Întrupării lui Dumnezeu. Ortodoxia înseamnă arătarea şi mărturisirea iubirii lui Dumnezeu cel Atotmilostiv, Care devine Om adevărat, pentru ca pe noi să ne îndumnezeiască, să ne sfinţească. Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut şi veşnic a luat trup pământesc, ca nouă să ne dăruiască duh ceresc, S-a coborât la noi, pe pământ, pentru a ne înălţa pe noi la ceruri, S-a împărtăşit de viaţa noastră amestecată moartea, ca să ne dăruiască viaţa Lui cea fără de moarte. Acest adevăr dumnezeiesc îl vedem în icoană. În icoană noi nu pictăm doar trupul lui Hristos văzut cu ochii trupeşti, ci pictăm şi slava Sa, sugerată de nimbul de lumină al icoanei şi de aureola sfințeniei celor zugrăviți. Pictăm deodată trupul care a fost văzut cu ochii trupeşti, dar şi slava sau lumina necreată care nu se vede cu ochii trupeşti, ci numai cu ochii credinţei. Fiecare icoană ortodoxă reprezintă o evanghelie pictată, care ne cheamă la rugăciune tainică, la comuniune în duh şi adevăr cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Cultul sfintelor icoane, consemnat în Biserica primară şi proclamat la Sinodul din 843 de la Constantinopol, păstrat cu sfinţenie de Biserica Ortodoxă, este cel care ne ajută să păstrăm cu fidelitate icoana Dumnezeului-Om şi a Omului-Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Icoana este fereastră spre Împărăţia Cerurilor şi prin ea, ca şi prin celelalte forme ale cultului, arătăm, în mod concret, realitatea prezenţei continue a Mântuitorului Hristos în mijlocul nostru, prin Taina Bisericii. Preluând icoana Domnului Hristos, transmisă nouă de Sfinţii Apostoli, în calitate de martori oculari a ceea ce au văzut cu ochii lor şi au auzit cu urechile lor, ne păstrăm identitatea ortodoxă a credinţei, mărturisind continuu că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat la plinirea vremii, din iubirea Sa nemărginită, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, aşa cum mărturisim în Crez”, a subliniat ierarhul.
Credincioşii au avut posibilitatea să se împărtăşească în cadrul Sfintei Liturghii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos şi să primească la final binecuvântarea ierarhului.
Reporter și Imagine: Costin Chesnoiu



