AcasăActualitățiPosturi clericale vacante in Arhiepiscopia Sibiului – mai 2026

Posturi clericale vacante in Arhiepiscopia Sibiului – mai 2026

POSTURI CLERICALE VACANTE

TRANSFER

Termen depunere dosare 12-28 mai 2026

Nr.  crt.

 

Post Vacant Protopopiatul Parohia Localitatea
1 Preot coslujitor Sibiu Calea Poplăcii II – Sector II Sibiu
2 Preot paroh Brașov Blumăna 2 – Sectorul II Brașov

 

Postul poate fi ocupat, în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare, numai de către  candidații clerici (doctori, absolvenţi de masterat şi licenţiaţi în teologie) care au minim 5 ani vechime în cler și îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul pentru numirea şi transferarea clerului .

Cei care doresc să ocupe acest post, vor înainta cererea şi dosarul personal în termenul legal la protopopiatul de care aparține parohia vacantă.

După expirarea termenului de depunere a dosarelor, Protopopiatul va înainta Centrului  Eparhial dosarele cu cererile candidaţilor.

P.C.Protopop este îndrumat să verifice dosarele candidaţilor care vor cuprinde documentele specificate în anexa de mai jos.

Cererile care nu cuprind aceste date sau  nu au acte doveditoare ale acestora, nu vor fi luate în considerare. 

ACTE   NECESARE  PENTRU  DOSARUL  CANDIDAŢILOR  PREOŢI

I. CERERE DE  NUMIRE / TRANSFER sau DE PARTICIPARE LA CONCURSUL PENTRU OCUPAREA UNEI PAROHII

II. CURRICULUM VITAE

III. ACTE PERSONALE :

  • Actul de hirotonie
  • Fotografie color tip album (10/7)
  • B.I. / C.I. (copie)
  • Certificat de naştere (copie)
  • Certificat de Botez (copie)
  • Certificat de cazier judiciar

IV. ACTE DE STARE  CIVILĂ:

  • Certificat de căsătorie (copie)
  • Certificat de cununie (copie)
  • B.I. / C.I. a soţiei  (copie)
  • Certificat de Botez al soţiei (copie)
  • Certificate de naştere ale copiilor  (copii)
  • Declaraţia că întreaga familie va locui în parohie

V. ACTE  DE STUDII:

  • Diplomă bacalaureat (copie)
  • Diplomă /adeverinţă licenţă (copie)
  • Foaie matricolă (copie)
  • Diplomă / adeverinţă master şi/sau doctorat (copie ) – unde este cazul
  • Certificat de absolvire a cursurilor de definitivare în preoţie / gradul al II – lea / gradul I
  • alte acte de calificare / de continuare a studiilor
  • Note administrative pe ultimii 5 ani.

VI. ACTE  CARE  ATESTĂ   ACTIVITATEA  ÎN  PAROHIE / ŞCOALĂ

  • Raport / memoriu de activitate vizat de protopop ( sau inspector)
  • Recomandarea / caracterizarea părintelui protopop
  • Recomandarea / caracterizarea duhovnicului

NOTĂ:

  1. Pentru candidaţii din alte eparhii: aprobarea ierarhului locului de participare la concurs.
  2. 2. Se va alcătui un dosar cu Cuprins, având toate actele numerotate, cu adresa candidatului şi numerele de telefon la care poate fi contactat, care se va depune la Protopopiatul de care aparţine parohia vacantă.
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments