Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a avut loc luni, 19 ianuarie, la Centrul Social Catedral „Sfânta Treime” din Sibiu conferința de presă pentru lansarea proiectului care vizează construirea unui nou Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 al Uniunii Europene, pentru reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii. La eveniment au participat pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, vicar mitropolitan, doamna Claudia Costea, consilierul financiar al Arhiepiscopiei Sibiului şi managerul de proiect, domnul arhitect Vladimir Grigorov, invitați și membri ai presei sibiene.
„Un sprijin concret pentru copiii din categoriile vulnerabile”
Cuvântul de bun venit a aparţinut pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, care a transmis celor prezenţi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu.
„Acest proiect se înscrie pe linia activităților social-filantropice pe care Arhiepiscopia Sibiului le-a dezvoltat și în trecut și continuă să le dezvolte, pentru că, pe lângă slujirea liturgică, pe lângă slujirea spirituală și duhovnicească, Biserica este implicată în societate și prin grija față de oameni, grija față de copii, grija față de tineri, mai cu seamă faţă de cei care se află în categoriile vulnerabile. Ne exprimăm speranța că acest proiect, dincolo de clădirea propriu-zisă care va fi edificată, contează în primul rând prin grija față de oameni, prin grija față de copii şi prin programele educative care se vor implementa acolo împreună cu programele sportive. Ne exprimăm nădejdea să fie un sprijin concret pentru copiii din categoriile vulnerabile, să sprijine integrarea acestora acolo unde este cazul şi să prevină abandonul școlar”, a spus pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida.
Activităţi sportive şi educative
Centrul multifuncțional cu dotări sportive și culturale va fi destinat copiilor vulnerabili din zone izolate sau dezavantajate din Municipiul Sibiu și zonele limitrofe rurale, pentru furnizarea unui grup țintă de 270 copii, dintre care 30 de etnie romă, aflați în risc de sărăcie/excluziune socială/abandon școlar, a unor activități sociale, culturale, educaționale și sportive, în scopul scoaterii copilului din sărăcie, indiferent de mediul de proveniență și îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la servicii de calitate în comunitate.
Proiectul se va implementa pe o perioada de 48 de luni, în perioada 01.12.2025 – 30.11.2029. Despre importanța acestui proiect a vorbit doamna Claudia Costea, manager de proiect.
„Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurenţiu pentru susținerea necondiționată în scrierea și implementarea acestui proiect. Proiectul «Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii» este un proiect cu fonduri europene, prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială, Prioritatea 05 – Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și excluziune socială și ceilalți copii. Este un proiect care își propune construirea unui centru cu dotări sportive și culturale și implementarea de activități pentru copiii provenind din medii vulnerabile din Sibiu și din zonele limitrofe”, a spus doamna Claudia Costea.
Centrul va fi ridicat în Municipiul Sibiu, pe strada Pedagogilor, nr. 7. Terenul pe care se va construi se află în proprietatea Arhiepiscopiei Sibiului, într-o zonă declarată de interes public. Centrul va avea parter şi etaj și va fi dotat la parter cu echipamente și dotări necesare pentru activităţi sportive: mese de ping-pong, pistă pentru scrimă, echipamente complete scrimă pentru băieţi și fete, bancă de gimnastică, spalier de gimnastică complet, cu bară de tracţiuni, saltele de gimnastică, ladă de gimnastică trapezoidală, trambulină, capră de gimnastică etc. Vestiarele vor fi dotate cu: dulap cu locker individual băieţi, dulap cu locker individual fete, cuier, bănci. La etaj se vor desfăşura activităţile educaţionale, culturale, artistice şi de consiliere, iar spaţiile de aici vor fi dotate cu mobilier pentru sălile de clasă, constând în: cuiere, scaune și pupitre duble pentru copii și scaun și pupitru pentru profesor, pentru şase săli de clasă, dar şi tablă interactivă și sistem audio pentru cele şase săli de clasă.
Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu



