Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, a fost prilej de îndoită bucurie pentru slujitorii și credincioșii celor două parohii făgărășene arondate Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Făgăraș-Cimitir. Primul moment de bucurie și speranță s-a consumat în cadrul Sfintei Liturghii și a constat în faptul că pentru prima dată, corul bisericesc parohial, cor înființat în urmă cu doar o săptămână, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie duminicală. Emoțiile au fost cu atât mai mari cu cât prestația a avut loc după numai două întâlniri de repetiție corală.
Al doilea prilej de bucurie s-a petrecut în după-amiaza aceleiași duminici de 16 mai, când, la ora 17.00, a fost organizat un seminar cu tema „Cum pot fi vindecate rănile din sufletul nostru?”. Întâlnirea moderată de doamna profesoară Mihaela Ghițiu, publicist, autor de manuale, articole, eseuri, întâniri destinate tinerilor, un fidel colaborator al Ziarului Lumina, s-a bucurat de prezența multor credincioși făgărășeni. La eveniment au fost prezenți și cei doi preoți parohi, pr. Liviu Petrașcu și pr. dr. Laurențiu Urian, părintele pensionar Ioan Minu și părintele Ciprian Bâlbă de la Parohia Toderița.
Programul „Vindecarea Traumei”, implementat sub egida Societății Biblice Interconfesionale din România și inițiat de institutul Trauma Healing din Statele Unite ale Americii, se adresează celor care au trecut prin traume, răni sufletești. Îmbinând viața duhovnicească trăită în mod firesc în Biserică cu psihologia, acest program este potivit lumii secularizate în care trăim, netezind calea spre Hristos. În cadrul seminarului a fost examinată nevoia omului de a fi ascultat de cineva, de a-și putea înțelege trăirile, de a-și exprima emoțiile, de a se vindeca sufletește. Rănile provocate de abuzul emoțional sau fizic, decepțiile, anxietatea, frustrarea, frica și alte traume sau răni sufletești au fost abordate interdisciplinar, psihologic și teologic.
Ziua Mironosițelor ne-a adus aminte că în fond acesta este rolul femeii, de a aduce odihnă, mângâiere și bucurie celor din jur. Și ce bucurie poate fi mai mare decât aceea că moartea și păcatul au fost biruite? Orice durere pălește în fața cuvintelor care arată esența credinței noastre: „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”. Nu mai este nicio îndoială. Tristețea, deznădejdea, disperarea au fugit din sufletele pline de curaj și dragoste ale mironosițelor. Drama (trauma) Răstignirii care a îndurerat peste măsură sufletele delicate ale mironosițelor s-a transformat în imnul de slavă al Învierii. Aceeași transformare nădăjduim să se producă și în sufletele celor care au participat la evenimentul din urbea făgărășeană.
Autor: pr. dr. Urian Laurențiu



