Duminică, 14 August 2022, comunitatea localității Măieruș din protopopiatul Rupea, a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care a sfințit biserica ce poartă hramul “Adormirii Maicii Domnului”.
După slujba de târnosire a lăcașului, a fost oficiată Sfânta Liturghie la altarul de vară, iar din soborul slujitor condus de Înaltpreasfinția Sa, au făcut parte părintele protopop Mircea Comşa, precum şi alţi slujitori ai altarelor. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Kyrios” din Brașov, dirijat de Ion Ioan.
Cuvântul de învăţătură rostit de Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu a cuprins, pe lângă explicarea rânduielii de sfințire a unei biserici și tâlcuirea Evangheliei din Duminica a noua după Rusalii.
La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa, a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul Mihai Pascu, iar mai apoi, a oferit mai multe acte de cinstire primarului, consiliului parohial, ctitorilor şi binefăcătorilor care au sprijinit lucrările de restaurare și înfrumusețare ale bisericii.
Imagine: Costin Chesnoiu
Reporter: Costin Chesnoiu



