AcasăActualitățiSlujire arhierească în localitatea Calbor din Brașov

Slujire arhierească în localitatea Calbor din Brașov

Credincioşii din  localitatea Calbor, judeţul Brașov, au primit astăzi binecuvântare arhierească. Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din localitate.

În cadrul sfintei Liturghii, teologul Mocanu Daniel a fost hirotonit diacon.

În cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre Înfricoşătoarea Judecată de Apoi, ale cărei criteriine sunt prezentate în Evanghelia citită la Sfânta Liturghie din Duminica Lăsatului Sec de carne, numită şi Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi.

Lăcaşul de cult din Calbor închinat Sfântului Nicolae a fost construit între anii1802-1806, iar  în acest moment se află într-un amplu proces de renovare.

La final preotul paroh Florin Popa a fost hirotesit sachelar, iar fostul preot paroh Adrian Grosu a fost hirotesit iconom.

În semn de apreciere şi de recunoştinţă pentru sprijinul acordat Bisericilor din comuna Beclean, și nu numai, IPS Laurențiu i-a oferit primarului MotrescuVasile Claudiu distincţia „Crucea şaguniană pentru laici”. De asemenea ierarhula oferit mai multe acte de cinstire credicioșilor care au sprijinit lucrările de refacere a bisericii din Calbor.

Ierarhul a sfinţit şi noua casa parohială construită în ultimii ani la Calbor.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments