Soborul Sfântului Ioan Botezătorul a adus credincioșii la Catedrala Mitropolitană Sfânta Treime din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, şi slujitori ai Catedralei mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat importanţa praznicului Soborului Sfântului Ioan Botezătorul.
„Bucuria Sărbătorii Botezului Domnului este prelungită astăzi cu cinstirea acestui sfânt, chemat de Dumnezeu, acestui profet, care a fost ultimul dintre profeți. Cel care a făcut legătura între Vechiul și Noul Testament și cel mai mare dintre profeți, pentru că Mântuitorul spune despre Ioan: «Este cel mai mare, cel mai important născut din femeie.» Dacă îl avem pe Sfântul Ioan alături de noi, în această zi de prelungire a Sărbătorii, dacă ne-am împărtășit de Darurile Duhului Sfânt, prin gustare, prin stropire cu Apă Sfințită, asupra căreia s-a invocat Duhul Sfânt ca să-i schimbe finalitatea, să-i dea un alt scop ca ea să devină din principiul vieții trupești, principiul vieții spirituale. Ea să ne ocrotească, să ne întărească, să ne dea putere, ca să ne putem lupta cu toate greutățile vieții. Îl avem alături astăzi și pe cel mai mare dintre sfinți, pe Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, cel care prin viața lui ascetică a biruit, tot ceea ce trebuia biruit în firea umană, pentru ca să-L urmeze pe Hristos, el a ajuns să-și dea propria viață apărând adevărul. […] Este pentru noi un model de urmat. Stăruința lui, smerenia lui, în apărarea Dreptei Credințe, apărarea Adevărului mântuitor, este iarăși pentru noi o pildă vrednică de urmat.” a subliniat ierarhul.
La final Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a urat celor ce poartă numele Sfântului tradiționalul La Mulți ani!
Reporter şi imagine Costin Chesnoiu



