Studenții Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu au început cursurile, in aceasta dimineață. La ora 09:00, a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar.
Manifestarea a început cu Slujba de Te-deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. În soborul slujitor s-au aflat consilierul de misiune al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Liviu Iulian Tarcău, preotul militar Florin Pavel, precum și preotul militar Adrian Drăgușin de la UM 02310 Regiment 46 Sprijin.
„Am fost întotdeauna alături de profesorii și mai ales de studenții acestei Academii, pentru că nu numai în pomenirile pe care le facem noi la Biserică ne rugăm pentru armata țării, ci suntem alături de cei ce învață curajul și îl transmit și celorlalți. Curajul, ordinea și disciplina. Aș dori ca între studenții teologi și studenții Academiei Militare să se continue legăturile strânse, în așa fel încât să fim influențați reciproc. Noi prin atragerea lor în cadrul manifestărilor bisericești și ei prin imprimarea acestui sentiment al ordinii și al disciplinei, dar mai ales al sacrificiului pentru care ei se pregătesc ”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.
La festivitate au participat studenți, cursanți și soldați voluntari din toate instituțiile de învățământ militar din garnizoana Sibiu. Au luat parte la eveniment personalități din conducerea Ministerului Apărării Naționale, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai cultelor religioase și comandanți ai structurilor Ministerului Apărării Naționale.
Un gând la început de an universitar le transmite studenților și rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan: „Luna octombrie a fiecărui an rămâne pentru membrii comunităților academice sibiene, una deosebit de frumoasă, deoarece porțile universităților ne sunt trecute de noi generații de studenți, a căror tinerețe și aspirații ne oferă imboldul de a ne continua traseul nostru educațional, traseu pe care deopotrivă noi toţi, dascăli şi studenţi, ni-l dorim a fi unul plin de reuşite şi satisfacţii. Urez succes atât studenţilor care au decis să îşi înceapă studiile universitare în instituţiile de învăţământ superior sibiene, cât şi celor care, deja, au parcurs primii ani ai studenţiei aici”.
Imagine: Costin Chesnoiu
Reporter: Costin Chesnoiu



