AcasăActualitățiUnitate și comuniune liturgică: Împreună-slujire româno-elenă sub semnul frăției ortodoxe

Unitate și comuniune liturgică: Împreună-slujire româno-elenă sub semnul frăției ortodoxe

În atmosfera solemnă a Săptămânii Patimilor, militarii români și eleni aflați în Teatrul de Operații din Kosovo au trăit un moment de rară intensitate spirituală. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârșită astăzi de o familie lărgită a credinței: doi preoți militari români, părintele Ovidiu Șuteu și părintele Emanuel Negru, alături de un preot militar grec.

Slujba din Joia Mare, oficiată în limbile română și greacă, a marcat amintirea Cinei celei de Taină printr-o manifestare de unitate ortodoxă. Împreună-slujirea celor trei clerici a oferit militarilor credincioși o mărturie vie a frăției duhovnicești care depășește granițele lingvistice și geografice.

„În această zi a unității euharistice, rugăciunea comună ne-a reamintit că în Hristos suntem o singură familie”.

Text: Pr. Ovidiu Șuteu, UM Predeal

 

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments