Preoţii din Protopopiatul Făgăraş şi din Protopopiatul Rupea s-au întâlnit marţi, 25 noiembrie, în cadrul conferinţei de toamnă cu tema „Rolul şi importanţa duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea”. Conferinţa preoţească din cadrul Zilelor Şaguniene 2025 a avut loc la sediul Protopopiatului Făgăraş, iar lucrările au fost prezidate de pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, vicar mitropolitan, alături de care s-au aflat pr. Iulian David, protopop de Fărăraş şi pr. Mircea Comşa, protopop de Rupea.
În prima parte a conferinţei, pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, mulţumindu-le slujitorilor sfintelor altare din cele două protopopiate pentru lucrările misionar-pastorale, social-filantropice şi administrative din comunităţile încredinţate.
În partea a doua a conferinţei, pr. Ciprian Bîlbă de la Parohia Toderiţa, Protopopiatul Făgăraş, judeţul Braşov, a susţinut referatul intitulat „Monahi şi monahii cu vieţuire filocalică şi mărturisitori ai credinţei în veacul al XX-lea”. Mai apoi, pr. Alexandru Ostafie de la Parohia Ormeniş, Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov, a susţinut referatul intitulat „Pastoraţia specifică marilor duhovnici ai secolului al XX-lea între realităţile ecleziale şi constrângerile sociale”.
În ultima parte a conferinţei au avut loc discuţii legate de cele două teme prezentate de preoţii menţionaţi.
Conferinţele preoţeşti de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului se vor încheia miercuri, 26 noiembrie, cu întâlnirea preoţilor din Protopopiatele Braşov, Prejmer-Săcele şi Bran-Zărneşti în Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea Vlădeni, satul natal al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu



