În prelungirea hramului Catedralei Mitropolitane din Sibiu, în seara zilei de duminică, 30 noiembrie, a avut loc conferința duhovnicească intitulată „Suferința – nu o tragedie, ci o ocazie de mântuire”, susținută de preotul Dănuț Suciu, slujitor al Sfântului Altar în comunităţi româneşti din Statele Unite ale Americii, în prezent ieşit la pensie. Preotul Dănuţ Suciu a împărtășit credincioșilor prezenţi experiența sa duhovnicească şi a mărturisit pe parcursul unei ore și jumătate minunea înfăptuită de Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop asupra trupului său chinuit de suferinţe.
De Ziua Naţională a României, un sobor de preoţi şi diaconi au săvârşit la Catedrala Mitropolitană din Sibiu un Te Deum, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
După săvârșirea slujbei religioase, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus a fost dusă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, unde pelerinii vor avea posibilitatea să aducă cinstire în continuare marelui fost duhovnic şi stareţ al aşezământului monahal.
„Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că a rânduit în aşa fel încât Provinciile româneşti să se unească într-o singură ţară, chiar dacă la un moment dat a fost ştirbit din pământul ţării şi sunt români şi în afara graniţelor şi în jurul graniţelor ţării, cei care formează diaspora românească. Cu toţii încercăm sub oblăduirea şi sub adumbrirea Bisericii lui Hristos să simţim, să trăim şi să vorbim limba aceasta frumoasă şi sfântă, limba română. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că zilele acestea ne-am bucurat şi de prezenţa la hramul Catedralei Mitropolitane a Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, care astăzi se întoarce la mănăstire, dar în sufletul nostru va rămâne pururea şi, ori de câte ori vom avea nevoie de un sfat în gândul şi în inima noastră, vom putea să mergem să-i cerem acest lucru Sfântului Serafim. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei un veşmânt care a acoperit o perioadă de timp sfintele moaştre ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi a fost adus şi va rămâne la Catedrala Mitropolitană din Sibiu spre a fi de ajutor atât credincioşilor Catedralei cât şi celor care vor avea nevoie de rugăciunea şi de ajutorul Sfintei noastre Parascheva. Dăm slavă lui Dumnezeu şi pentru că Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, a cărui icoană relicvar se află la Paraclisul mitropolitan, a fost adusă spre a întregi bucuria şi a fi alături de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna al Catedralei mitropolitane şi al Mitropoliei noastre, ocrotitorul şi binefăcătorul nostru. Dăm, aşadar, slavă lui Dumnezeu pentru toate şi pentru Ziua Naţională şi pentru bucuria duhovnicească pe care zilele acestea am avut-o prin prezenţa Sfinţilor şi prin prezenţa credincioşilor într-un număr atât de mare la hramul Catedralei noastre Mitropolitane”, a spus eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Calist Magyar.
Voluntarii care au trudit la organizarea sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au primit din partea Arhiepiscopiei Sibiului diplome de participare în Paraclisul mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul” și „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”. Ceremonia a fost urmată de un moment de colinde organizat în Sala Profesorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.
Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu



