Duminica a opta după Paşti este o mare sărbătoare împărătească, Duminică ce ne ajută să înţelegem mai bine lucrarea numită a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, pe care Dumnezeu a săvârşit-o în lume, prin cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Astfel, reţinem din toate cele ale praznicului că Dumnezeu-Tatăl este Creatorul lumii, Dumnezeu-Fiul este Mântuitorul acesteia şi Dumnezeu-Duhul Sfânt este Desăvârşitorul sau Sfinţitorul întregii creaţii.
Un alt adevăr ce ni se luminează la acest praznic este acela că într-o zi ca aceasta, adică în ziua când S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli, la zece zile după Înălţare şi la cincizeci de zile după Înviere, atunci s-a întemeiat şi Biserica.
Trebuie să fim, prin urmare, conştienţi că ne aflăm într-o instituţie pe care Dumnezeu-Fiul a întemeiat-o, pentru ca lucrarea Duhului Sfânt, prin binecuvântarea lui Dumnezeu-Tatăl, să se poată prelungi până la sfârşitul veacurilor, pentru ca jertfa Fiului să se actualizeze perpetuu, să poată deveni Jertfă mântuitoare pentru fiecare dintre noi. Ştim că acest eveniment al Pogorârii Duhului Sfânt s-a întâmplat o dată pentru totdeauna, dar se prelungeşte, se actualizează prin lucrările sfinţitoare pe care Fiul lui Dumnezeu le-a lăsat aici pe pământ, atunci când El a promis că Îl va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela ne va învăţa pe noi adevărul.
Sunt acestea lucruri mai greu de înţeles, pentru că mintea noastră nu le poate pătrunde, nu poate pricepe, adică, cum este posibil ca în Dumnezeu Cel Unul să subziste Trei Persoane. Aceasta este cea mai mare taină a creştinismului: Taina Sfintei Treimi. Cine nu crede în Sf. Treime însă, nu e creştin.
A doua mare taină a creştinismului este cea pe care ne pregătim să o primim acum, Taina Euharistiei, care se actualizează mereu în Biserica lui Hristos. Această Taină care s-a săvârşit şi astăzi în sfântul altar prin pogorârea Duhului Sfânt peste darurile pe care Dvs. le-aţi adus ca ofrandă lui Dumnezeu. Pâinea şi vinul s-au prefăcut în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Iarăşi, cine nu crede în prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie nu e creştin, nu se poate bucura de comuniunea cu Hristos, prin Duhul Sfânt.
Aş vrea să vă dezvălui acum câteva elemente lămuritoare, cu specială privire la Duhul Sfânt. Am spus că Duhul Sfânt este a Treia Persoană a Sf. Treimi, egală cu Tatăl şi cu Fiul, dar Care purcede de la Tatăl. E o relaţie dumnezeiască tainică între aceste Persoane Sfinte. Tatăl este Principiul şi naşte din veci pe Fiul, dar nu aşa cum înţelegem noi naşterea. Tot Tatăl purcede din veci pe Duhul Sfânt, fiind deci într-o legătură fiinţială deplină şi cu Această Persoană. Astfel, s-a descoperit lumii taina Dumnezeirii, cu relaţia interpersonală, care este iubirea. Numai între trei persoane poate să existe o legătură deplină de iubire. Când se iubeşte cineva pe sine este egoist. Când există iubire între două persoane umane, este o iubire părtinitoare: unul poate să-l iubească pe celălalt mai mult sau mai puţin. În momentul în care apare a treia persoană, şi-o experimentăm în familie, în momentul în care apare darul lui Dumnezeu între cei doi soţi şi legătura iubirii se împlineşte în naştere de fii, atunci putem vorbi de o iubire jertfelnică, de o iubire desăvârşită. În cadrul Sfintei Treimi, iubirea dumnezeiască s-a concretizat în actul creaţiei, apoi în cel al mântuirii şi nu mai puţin în cel al sfinţirii sau desăvârşirii întregii creaţii.
Dumnezeul la care se închină creştinii nu este o putere anonimă pentru noi, o existenţă impersonală, ascunsă în veşnicia Sa, ci este un Dumnezeu personal, Care S-a făcut cunoscut, Care L-a trimis pe Fiul Său şi pe Care noi L-am văzut. Fiul Său S-a înălţat apoi la cer, dar înainte ne-a promis că va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul adevărului, Care va rămâne cu noi şi va lucra împreună cu noi. Duhul Sfânt S-a pogorât, într-adevăr, şi lucrează prin această putere pe care noi o numim har dumnezeiesc. Harul lui Dumnezeu este deci această forţă, această putere pe care noi o primim prin Sf. Taine, în Sf. Biserică. Dar ca să înţelegem mai bine lucrul acesta, să ne reamintim evenimentul pe care-l sărbătorim acum, în ziua Cincizecimii. Am auzit la citirea Apostolului că ucenicii, la 50 de zile de la Învierea Mântuitorului, erau adunaţi în Ierusalim şi împreună cu ei se afla şi Maica Preacurată. S-a produs atunci şi acolo o lucrare dumnezeiască pe care ei nu şi-au putut-o explica şi nici nu era nevoie să şi-o explice, dar pe care au simţit-o pe deplin. Casa s-a umplut de un vuiet ca de vânt, apoi a văzut fiecare deasupra sa pe Duhul Sfânt coborât în chip de limbi de foc şi primul efect al acestei arătări a fost acela că au primit putere dumnezeiască şi din înfricoşaţi, din oameni care se temeau, au devenit cei mai curajoşi mărturisitori ai lui Hristos şi vestitori ai Evangheliei în toată lumea. Al doilea efect al împărtăşirii Duhului Sfânt peste ucenici a fost şi acela că ei au primit odată cu harul şi puterea de a vorbi în limbi.
Acolo, în Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor sau a Cincizecimii, care era o sărbătoare iudaică, erau adunaţi foarte mulţi pelerini. În Faptele Apostolilor se spune că erau acolo bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer: parţi şi mezi, elamiţi şi mesopotamieni, capadocieni şi frigieni, egipteni şi libieni, cretani şi romani, arabi şi cireneni (FA 2, 9-11). Desigur că între aceştia cei mai mulţi erau evrei, dar erau şi prozeliţi. În faţa tuturor acestora a ieşit întâi să propovăduiască pe Hristos şi minunea care tocmai se întâmplase Apostolul Petru, cel mai în vârstă dintre ei. Toţi îl înţelegeau, deşi el vorbea o singură limbă, pentru că darul acesta al împărtăşirii cuvântului mântuitor s-a transformat într-un dar al vorbirii în limbi. Iată-ne şi pe noi astăzi părtaşi la această mare bucurie în Sf. Biserică, săvârşind Liturghia, care nu este altceva decât actualizarea lucrării de mântuire a lui Hristos. Domnul S-a jertfit pe cruce şi acum sub formă de Jertfă nesângeroasă ni Se împărtăşeşte şi nouă prin Trupul şi Sângele Său, pe Care-l gustăm ca o pregustare a bunătăţilor pe care le vom primi în mod desăvârşit dincolo, în împărăţia lui Dumnezeu. Iată cât de mare bucurie a adus praznicul acesta omenirii. Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenici şi Dumnezeu i-a învrednicit pe aceştia să transmită, şi ei, mai departe lucrarea sfinţitoare a Duhul Sfânt, lucrare ce continuă în viaţa noastră prin Sfintele Taine, care sunt mijloace de transmitere a harului divin. Am primit Botezul, Mirungerea şi Euharistia când am fost mici, adică ne-am născut în viaţa în Hristos, ne am împărtăşit de darurile Duhului Sfânt, întărindu-ne în viaţa în Hristos, şi chiar ne-am unit cu Hristos. Legătura aceasta sau conlucrarea noastră cu harul este şansa mântuirii, pentru că nu faptele noastre care sunt mărunte şi neputincioase ne aduc nouă mântuirea, ci binecuvântarea lui Dumnezeu care întăreşte faptele noastre. Sf. Apostol Pavel spune atât de frumos: harul lui Dumnezeu se arată întru neputinţă.
Iată-ne deci astăzi participanţi la acest eveniment. Chemaţi la lucrarea mântuitoare a Bisericii. Am împodobit frumos Biserica cu ramuri verzi care simbolizează darul Duhului Sfânt, forma aceea a flăcărilor ce s-au pogorât peste apostoli, iar acum se pogoară şi peste noi. Am primit cu toţii harul lui Dumnezeu peste nevoinţa noastră, peste neputinţa noastră, peste îndrăzneala noastră şi să adăugăm şi peste dragostea noastră cât ar fi de puţină. Ea se înmulţeşte, nu devenim acum vorbitori în limbi, ci am primit darul lui Dumnezeu peste mintea noastră, care poate să fie luminată de credinţă şi să ne îndrume pe calea mântuirii. Am primit acum harul Duhului Sfânt peste inima noastră pentru ca să iubim ce-i mai frumos, ce-i mai curat şi ce-i mai sfânt din lumea aceasta. Am primit şi primim darul Duhului Sfânt şi peste voinţa noastră ca să nu ne mulţumim cu fapte nesemnificative şi sporadice, ci să perseverăm, să avem o dorinţă de a ne îndrepta spre Hristos, de a ne aduna din greutăţile vieţii, din locul unde ne împrăştie lumea, de unde ne cheamă societatea spre un ideal comun, ideal sfânt care este câştigarea mântuirii. Toţi în Hristos suntem cuprinşi, toţi ne împărtăşim de darurile acestea nemărginite, îi aducem pe prunci, venim şi noi şi luăm har după har prin împărtăşirea cu Hristos, pentru ca darurile Duhului Sfânt pe care le-am primit din pruncie să se reactiveze în noi.
Aş vrea să închei dând răspuns la o întrebare. Unii se întreabă dacă noi suntem cu toţii părtaşi acestor daruri dumnezeieşti. Dacă toţi am primit din pruncie, iată, Sf. Taine, dacă am primit darul Duhului Sfânt care oferă o pecete, ce nu se şterge niciodată, de ce mai sunt atunci printre noi tâlhari, de ce mai sunt criminali, de ce sunt oameni răi în lumea aceasta? Răspunsul îl dăm întâi prin afirmarea celui de-al doilea dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă, după viaţă. Întâi ne-a dat viaţă şi-apoi ne-a dat libertate. Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa. De aceea darurile Duhului Sfânt nu se şterg de pe fruntea noastră, de pe ochii noştri, de pe simţirea noastră, însă ele nu devin lucrătoare decât dacă noi dorim. Deci, dacă noi dorim ca harul Duhului Sfânt să lucreze în noi, atunci lucrează. De aceea ne închinăm, facem semnul Sf. Cruci şi cu pecetea Treimii reactivăm harul Duhului Sfânt din mintea noastră, din inima noastră şi din trupurile noastre. Noi nu mai aparţinem lumii, nu mai aparţinem nouă înşine, noi aparţinem lui Dumnezeu, aparţinem Treimii, noi lăsăm să lucreze darul Duhului Sfânt în viaţa noastră. Iată că astăzi, într-un mod special, o dată în an, adăugăm la Sf. Liturghie a doua slujbă, care se numeşte Vecernia. O vecernie specială în care noi citim rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt să vină şi să Se sălăşluiască întru noi. Dumneavoastră înşivă, ori de câte ori vă rugaţi şi începeţi cu rugăciunea „Împărate ceresc”, nu faceţi altceva decât să invocaţi pe Duhul Sfânt să vină şi să-Şi facă sălaş înlăuntrul sufletului. „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă…” Deci, după ce L-am preamărit şi am exprimat însuşirile Lui, spunem „vino şi Te sălăşluieşte întru noi”. Adică nu vino numai în trecere, ci vino şi-ţi fă lăcaş în noi şi ne mântuieşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Ori de câte ori veţi rosti această rugăciune să ştiţi că Duhul Sfânt Se reactivează, vine spre noi, Se apropie de noi şi noi devenim pregătiţi să conlucrăm cu El. Conlucrarea aceasta, teologic, se numeşte sinergie. Dacă nu conlucrăm cu Duhul Sfânt nu numai că pierdem, nu numai că nu ne câştigăm mântuirea, ci vom fi traşi la răspundere, vom fi osândiţi pentru faptul că Dumnezeu a investit în noi atâţia talanţi, Dumnezeu ne-a dat atâtea daruri şi noi n-am ştiut ce să facem cu ele, sau n-am vrut să le facem lucrătoare. Duhul Sfânt, invocat astăzi şi pogorât peste noi toţi, să rămână în viaţa noastră în aşa fel încât, noi să fim mărturisitori ai acestei minunate Taine, noi să fim cei care-L mărturisim pe Hristos, Care a înviat din morţi, Care S-a înălţat la ceruri, Care a trimis pe Duhul Sfânt în Sfânta Sa Biserică şi Care a rămas pururea cu noi în Sf. Euharistie.
