AcasăActualitățiZiua Drapelului Naţional, sărbătorită la Sibiu

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Sibiu

Ceremonia de arborare a Drapelului Naţional în Piaţa Mare din Sibiu a avut loc vineri, 26 iunie şi a fost organizată de Ziua Drapelului Naţional. Din partea Mitropoliei Ardealului a participat pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, vicar mitropolitan.
Cu prilejul Zilei Drapelului Național, a fost transmis mesajul comemorativ  de către dr. Toma-Cosmin Roman, muzeograful Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida a citit rugăciunea dinaintea arborării Drapelului Naţional, iar fanfara militară şi cei prezenţi au intonat imnul de stat al României. Din sobor au făcut parte, preotul militar Florin Pavel, preotul Tiberiu Kiss, capelanul Şcolii de Instruire pentru Comunicații, Sibiu și preotul militar Adrian Drăgușin, Regimentul 46 sprijin NATO, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare.

Au fost prezente oficialităţi precum domnul Mircea Crețu, prefectul Județului Sibiu, Helmut Lerner viceprimarul Municipiului Sibiu și Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean precum și col.conf.univ.dr. Laviniu-Marius Bojor, prorector al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ofiţeri, militari şi oaspeţi.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detaşamentelor militare aflate în Piaţa Mare pentru a participa la această zi naţională.

Drapelul arborat în Piaţa Mare a fost sfinţit de un sobor de preoţi cu o seară înainte, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, aşa cum este tradiţia de ani buni în cetatea transilvăneană.

Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments