Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită la Sibiu prin ceremonii religioase și militare organizate de Garnizoana militară Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului şi autorităţile publice locale. Drapelul arborat în Piața Mare a fost sfințit joi, 25 iunie, în Catedrala mitropolitană. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Reprezentanții Garnizoanei militare Sibiu au participat la această ceremonie religioasă și au adus drapelul nou care a fost arborat vineri, 26 iunie, în Piața Mare a orașului.
“Momentul este mai impresionant şi mai emoţionant decât în alţi ani, el fiind de fapt împlinirea unei datorii pe care noi avem de a cinsti însemnele naţionale. Drapelul este cel care ne reprezintă pe noi şi este deja sacru prin istoria lui şi prin alcătuirea lui. În rugăciunea noastră de binecuvântare s-a amintit de cele trei culori, azurul credinţei, soarele nădejdii şi văpaia iubirii. Dar, în acelaşi timp, binecuvântarea făcut acum este o invocare a Duhului Sfânt pentru ca apa sfinţită să-i dea autoritate şi valoare spirituală, nu numai patriotică. Drapelul exprimă demnitatea noastră că facem parte dintr-o ţară binecuvântată de Dumnezeu, dar şi credinţa că Dumnezeu ne va ocroti pe toţi”, a spus ierarhul.
Ceremonia de arborare a drapelului în Piața Mare s-a desfășurat în cadru restrâns, cu respectarea măsurilor specifice distanțării sociale.
Drapelul sfințit a fost înmânat unei gărzi militare de IPS Mitropolit Laurențiu, care a rostit rugăciunea de binecuvântare înainte ca drapelul să fie arborat în timp ce toți cei prezenți au intonat imnul național, acompaniați de fanfara militară.



