AcasăActualitățiZiua Portului Tradițional, la Parohia Calbor

Ziua Portului Tradițional, la Parohia Calbor

Ziua de 18 iulie 2021 a fost una de sărbătoare în satul Calbor; o zi aleasă, tradițională, în care localnicii au îmbrăcat frumoasele straie țărănești. Parohia Calbor prin grija părintelui paroh, pr. Florin Popa, a reușit să organizeze, și în acest an, ZIUA PORTULUI TRADIȚIONAL, ediția a III-a. A fost o zi de reunire a satului, în care fii ai satului plecați din Calbor la sute de kilometri, s-au întors în sat, pentru a-și aduce aminte de unde au plecat și de locurile în care au copilărit. Credincioșii din sat au dat curs invitației parohiei de a fi prezenți și mai ales de a purta frumosul costum popular. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie soborul slujitorilor Sfântului Altar fiind format din colegi preoți ai parohiei organizatoare. După Sfânta Liturghie, toți cei îmbrăcați în costum popular au primit diplome și au fost înscriși automat la tombolă, în urma căreia s-au acordat 4 premii.  „Biserica, plină cu oameni, așa cum nu a mai fost de mult timp și majoritatea îmbrăcați în costumele populare, respectând tradițiile și păstrându-ne identitatea națională și zonală, ca săteni din Țara Făgărașului, prin portul acestor costume deosebit de frumoase“, a declarat Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments