Arhimandritul Dometie Trihenea – singurul egumen român din istoria recentă a Sf. Munte Athos – a fost pomenit vineri, 19 noiembrie, la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Nichita Romanul” de către membrii ai ASCOR Sibiu și de către un grup de studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie „Sf. Ier. Andrei Șaguna” din Sibiu.
Această pomenire face parte din proiectul implementat la nivel național de către ASCOR prin care sunt comemorate diferite personalități ce s-au remarcat pe plan cultural. În contextul în care anul 2021 a fost proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României şi Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, ASCOR Sibiu și-a îndreptat atenția către Egumenul Dometie Trihenea – originar din Tilișca Sibiului –, care s-a nevoit și s-a sfințit în afara granițelor țării, fiind socotit drept „ambasadorul monahilor români din Sf. Munte Athos”.
Sub aspect cultural, Arhimandritul Dometie era considerat de către athoniți drept un monah erudit, iubitor de carte și de frumos. Pe ultima pagină a unui manuscris ce cuprinde 150 de file, avea să noteze: „cărțile mi-au fost toată durerea și bucuria din viața mea”. În Arhiva Chiliei Sf. Ipatie se păstrează, în manuscris, un număr de douăzeci și cinci de articole pe care le-a publicat în perioada interbelică, dar și mai târziu în diferite periodice ale vremii, dintre care amintim: Glasul Monahilor și Oastea Domnului. Aceste articole conțin nenumărate îndemnuri și sfaturi duhovnicești pentru o viețuire curată, având drept model pe Hristos. De asemenea, se păstrează și o parte dintre cuvântările pe care le-a ținut la diferite ocazii, între care și cea rostită cu prilejul instalării sale în demnitatea de egumen al Mănăstirii bulgare Zografu, dar și o bogată corespondență purtată cu diferite personalități culturale și duhovnicești, cum ar fi: Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Pr. Arsenie Boca, Pr. Serafim Popescu, Pr. Ioanichie Bălan, Pr. Caliopie Apetrei, Pr. Dionisie Ignat, Pr. Petroniu Tănase ș.a. Și aici se cuvine să amintim pe Pr. Caliopie Apetrei, care, atunci când era stareț al Mănăstirii Sihăstria, îi scria Părintelui Dometie că scrisorile pe care i le trimite sunt „adevărate epistole”, pe care le citește la trapeză pentru folosul duhovnicesc al obștii.
De la Părintele Dometie se mai păstrează, în lucrările Pr. Ioanichie Bălan, diverse biografii ale cuvioșilor români athoniți trimise acestuia, precum și un dialog duhovnicesc de o imporanță aparte. Redăm mai jos câteva dintre îndemnurile pe care Părintele Dometie le adresa credincioșilor: „Să se roage mai mult… să aibă răbdare în necazurile vieții, să iubească slujbele Bisericii, cărțile sfinte și milostenia și să asculte de păstorii lor sufletești ca să nu cadă din dreapta credință. Apoi să fugă până la moarte de aceste păcate cumplite: necredința, uciderea de copii, desfrânarea și beția, care stăpânesc astăzi în lume. De vor face așa, vor primi îndoit dar de la Dumnezeu și mântuirea sufletului. O, Românie, țara mea! O, popor binecuvântat! Toată viața m-am rugat pentru mântuirea fiilor tăi! Acum eu mă duc la Hristos și te binecuvântez în numele Preasfintei Treimi, să fie mila și darul lui Dumnezeu îndoit peste fiii și fiii fiilor tăi și să rămâi în veci statornică în credință și iubitoare de Hristos! De vei face așa, niciun neam nu te va robi și vei fi cinstită pe pământ și vei afla milă și iertare în ziua cea mare a judecății pe care o așteptăm! Amin!”
***
Părintele Dometie Trihenea s-a născut în ziua de 12 iunie 1909, în Tilișca Sibiului, în familia de țărani bine-credincioși Dumitru și Maria, primind la botez numele Sf. Cuv. Dimitrie. La vârsta de 13 ani, ca urmare a unei vedenii hotărâtoare, pașii i se îndreaptă către Muntele Athos. Acolo se așază sub ascultarea Părintelui Teodosie Domnaru – originar din Mărginimea Sibiului – de la Chilia ardelenească a Sf. Ipatie, unde de-a lungul timpului au viețuit mulți monahi proveniți din zona Mărginimii Sibiului, Țara Făgărașului, și nu numai.
După șapte ani de ascultare și ședere în desăvârșită tăiere a voii, tânărul Dumitru este tuns în monahism, primind numele Sf. Cuv. Dometie Persul.
În perioada 12 martie-8 iunie 1939, la Chilia Sf. Ipatie poposește și diaconul celib Zian Boca, care se afla sub ascultarea Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, fiind trimis pentru deprinderea meșteșugului picturii bizantine și pentru formare monahală. De remarcat faptul că ierarhul ardelean văzuse în acesta vocația sa monahală. În cele trei luni de împreună-petrecere, între monahul Dometie și diaconul Zian se creează o frumoasă și duhovnicească prietenie, care se face vădită mai cu seamă prin corespondența pe care au purtat-o ulterior.
Buna așezare și darurile primite de la Dumnezeu au făcut ca acest vlăstar din Sfântul Munte să nu fie trecut cu vederea, fiind hirotonit diacon și preot de către Mitropolitul Ierotei în a doua jumătate a lunii mai din anul 1940.
Prin lucrarea lui Dumnezeu, Care pe toate le rânduie pentru folosul nostru, din anul 1946 și până în anul 1963 rămâne ca stareț și duhovnic al Chiliei Sf. Ipatie. De altfel, în 1963 în Sfântul Munte se împlineau 1000 de ani de monahism athonit. La acest eveniment istoric a participat și vrednicului de pomenire Patriarh Iustinian Marina, care era însoțit de Înaltpreasfințitul Firmilian al Olteniei, Preasfințitul Partenie al Romanului și Hușilor, Arhim. Nicolae Mladin (viitorul Mitropolit al Ardealului), Pr. Prof. Ioan G. Coman, Pr. Olimp Căciulă și Diac. Mihai Marinescu. Delegația – în fruntea căreia se afla Patriarhul Iustinian – a vizitat și câteva așezăminte românești, între care și Chilia Sf. Ipatie, la dorința expresă a Întâistătătorului.
După această memorabilă întâlnire Părintele Dometie nota următoarele: „La data de 27 iunie 1963 am avut fericirea să primim în Chilia «Sfântului Ipatie», în sunetul clopotelor şi armonia cântărilor, pe Prea Fericitul Patriarh Iustinian, cu suita Preafericirii lui. După Tedeum a spus un frumos cuvânt de primire Dometie ieromonahul, amintind istoria chiliei şi faptul că Sfântul Ipatie este unul dintre cei 318 părinţi de la Sinodul I de la Niceea… După terminare, Prea Fericitul Patriarh a exclamat: «Foarte frumos»! Apoi a ţinut o cuvântare de frumoasă amintire, aducându-ne toate binecuvântările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale tuturor călugărilor şi călugăriţelor şi ale tuturor binecredincioşilor creştini din România, care cu multă plecăciune şi sfinţenie pronunţă cuvântul «Sfântul Munte». Îndemnându-ne să fim cu bună supunere către mănăstirile din Athos, către stăpânirea autorităţilor şi ţara adoptivă, a spus: «Ca prin voi şi faptele voastre să se preamărească Dumnezeu şi Maica Domnului, ocrotitoarea acestui Sfânt Munte, minunat şi frumos.» După închinarea la Sfânta Evanghelie a scris pe aceasta următoarele: «Cu prilejul sărbătoririi celor o mie de ani de la organizarea monahismului în Sfântul Munte Athos, de către Sfântul Atanasie, am vizitat Chilia «Sf. Ipatie» unde se nevoiesc cei patru monahi români cărora le-am împărtăşit ale noastre binecuvântări.” Patriarhul a dăruit chiliei un rând de veşminte preoţeşti foarte frumoase, un stihar diaconesc, o cruce pentru Sfânta Masă, cruciuliţe, cărţi de rugăciuni şi alte daruri, precum şi un pomelnic pe care a trecut, la vii, tot neamul românesc, iar la morţi pe toţi ostaşii care s-au jertfit pentru România. La plecare, potrivit unei mărturii culese de la un ucenic al Părintelui Dometie, Patriarhul i-a îndemnat pe vieţuitorii Chiliei Sfântul Ipatie: «Să ţineţi călduţă vatra aceasta că e un loc tare drăguţ, singura chilie ardelenească.»”.
În anul 1965, pentru că devenise cunoscut pentru aleasa sa viețuire duhovnicească, dar și pentru iscusința sa ca îndrumător de suflete, a fost chemat să primească egumenia Mănăstirii bulgare Zografu. Cu multă smerenie și ca pe o ascultare a primit egumenia, îndreptându-se la mănăstirea încredințată ca unul care vrea să fie tuturor slugă, după îndemnul Mântuitorului: „acela dintre voi care va vrea să fie întâiul să vă fie slugă” (Mt 20, 27; Mc 10, 44).
Pentru noi, românii, acesta a fost un eveniment major, mai cu seamă pentru că în toată istoria recentă a Athosului nu s-a mai întâmplat ca un român să ajungă egumen al unei mănăstiri athonite, aspect evidențiat și de către Părintele Teodor Bodogae în scrierile vremii.
Părintele Egumen Dometie a fost înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, fiind cunoscut atât ca un bun duhovnic, cât și ca un „medic” iscusit, pentru că era un ales cunoscător al plantelor și al metodelor de tămăduire cu ajutorul acestora. Aceste două daruri, capacitatea de a oferi vindecare trupească și sufletească, însoțite continuu de rugăciunea către Maica Domnului, ocrotitoarea Sf. Munte, le-a pus în slujba fraților și a părinților din întreg Sfântul Munte, dar și a tuturor acelora care îl căutau pentru tămăduire.
După zece ani de egumenie (1965-1975) revine la Chilia Sf. Ipatie, locul unde dorea să își găsească liniștea în ultimii ani ai vieții. Cu toate acestea, faima de om îmbunătățit străbătuse întreg Sfântul Munte, motiv pentru care a fost chemat mai târziu ca egumen la Mănăstirea Caracalu, dar și ca duhovnic la Mănăstire Constamonitu. Nu mai răspunde și celei de-a doua chemări la egumenie, dar continuă să mărturisească și să îndrume pe toți cei care îi cereau sfatul.
Totuși, în acei anii îl frământa un gând, și anume: acela că dacă nu vor veni monahi și frați tineri din țară care să populeze așezămintele românești, atunci acestea se vor pierde și o dată cu ele istoria de veacuri a nevoitorilor români din Muntele Athos. Din acest motiv, face vizite repetate la mănăstirile mari din țară, unde se întâlnește cu Părintele Cleopa, Părintele Ioanichie Bălan și alții față de care își arată preocuparea pentru păstrarea celor două schituri, dar și a chiliilor românești din Sfântul Munte. În martie 1976, cu ocazia unei vizite oficiale a președintelui Nicolae Ceaușescu la Atena are loc o întrevedere în cadrul căreia Părintele Dometie – alături de alți doi părinți athoniți români: Părintele Veniamin Popa, starețul Schitului Prodromu, și Părintele Neofit Negară din Schitului Lacu – îi prezintă greutățile cu care se confruntau. Mai târziu, întâlnirea aceasta s-a dovedit a fi cu adevărat proniatoare, întrucât treptat li s-a permis unor monahi tineri să își îndrepte pașii spre Sfântul Munte, trimițându-se, totodată, și ajutoare consistente.
În ultimii ani ai vieții, când puterile i-au mai slăbit, Cuviosul Dometie a continuat să-I slujească lui Dumnezeu cu aceeași râvnă și dragoste. Astfel, în februarie 1982 – la împlinirea a 60 de ani de petrecere în Sfântul Munte –, a primit tunderea în Schima cea Mare, a Marelui și îngerescului chip, iar în 20 noiembrie 1985, ziua Înainte-prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, s-a mutat la veșnicele locașuri.
Pentru trăirea sa și darurile cu care Dumnezeu l-a împodobit, Cuviosul Dometie este socotit drept unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului XX din Sfântul Munte Athos.
„Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletul robului Tău!”
Autor: drd. Gabriel Pomană
