AcasăActualitățiBinecuvântare arhierească peste comunitatea bisericii „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Predeal

Binecuvântare arhierească peste comunitatea bisericii „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Predeal

Comunitatea Bisericii „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Predeal, județul Brașov a primit binecuvântare arhierească în ziua hramului din acest an. Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a Sfinţilor Constantin și Elena a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un diacon pentru parohia Cornățel din județul Sibiu, iar  în cuvântul de învăţătură a vorbit credincioşilor despre rolul decisiv avut de cei doi mari Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena în istoria creştinismului.

Piatra de temelie a bisericii a fost asezata la data de 15 martie 1991 de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Antonie Plămădeală, lucrările de construcție durând 11 ani. În ultima perioadă au fost realizate în exteriorul bisericii icoanele Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și un lumânărar, care au fost sfințite tot astăzi de înaltpreasfințitul Laurențiu.

La finalul Sfintei Liturghii, preotul Cătălin Florin Debu a fost hirotesit sachelar.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments