AcasăActualitățiBinecuvântare peste comunitatea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov-Bartolomeu

Binecuvântare peste comunitatea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov-Bartolomeu

Comunitatea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov-Bartolomeu a primit duminică, 31 ianuarie, binecuvântare arhierească. Sfânta Liturghie din această duminică a fost oficiată în biserica braşoveană de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, prelungindu-se astfel sărbătoarea hramului acestui locaş de cult. În soborul de preoţi şi diaconi au făcut parte vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, slujitorii locaşului de cult şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cătălin Florin Stanciu a fost hirotonit preot misionar în cadrul Protopopiatului Braşov.

„Să-L dorim pe Hristos”

În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat principalele învăţături ale Evangheliei din Duminica a 32-a după Rusalii, a lui Zaheu Vameşul.

„Acest om s-a convertit înainte, a fost pregătit pentru a-L aştepta pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că avea în el ceva de care avem noi nevoie la începutul drumului, şi anume să-L dorim pe Dumnezeu, să-L dorim pe Hristos aşa cum avem noi stările acestea fireşti ale noastre, care sunt semne ale sănătăţii trupeşti: foamea şi setea. Dacă noi avem foame şi sete după Dumnezeu, putem călători împreună cu El. Nu trebuie doar să recunoaştem doar că Dumnezeu există, ci să-L iubim pe Dumnezeu şi să-L dorim ca El să fie al nostru şi noi să fim ai Lui. Este un egoism sfânt că eu vreau să fiu al lui Dumnezeu, pentru că dacă eu mă dăruiesc lui Dumnezeu şi El îmi dăruieşte mie cele necesare şi eu pot să mă încadrez în obştea aceasta binecuvântată. Dacă Zaheu Vameşul a avut foame şi sete după Hristos, iată cum vine în întâmpinarea lui Mântuitorul şi îi dovedeşte că ştia că îl aşteaptă cineva acolo şi în plus l-a cunoscut, i-a spus şi pe nume. Dacă noi avem această încredinţare că ceea ce reuşim să stabilim sau să provocăm în sufletul nostru, foamea şi setea după Dumnezeu, vor fi răsplătite după ceea ce Dumnezeu ne dă nouă, ne aşteaptă cum Îl aşteptăm şi noi”, a subliniat ierarhul.

IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom la finalul Sfintei Liturghii pe preotul Bogdan George Brânzea de la Capela „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Braşov-Stejeriş, în semn de apreciere pentru activitatea sa misionară în această unitate medicală, unde este şi asistent medical şi îngrijeşte constant bolnavii internaţi aici prin lucrarea sa de preot şi de cadru medical, mai ales în perioada aceasta de pandemie cu noul coronavirus.

Cuvântul de mulţumire al comunităţii de la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov-Bartolomeu a fost rostit de pr. dr. Daniel-Ilie Colceriu care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de IPS Mitropolit Laurenţiu pentru această nouă zi de binecuvântare venită la un an de la târnosirea locaşului de cult. Părintele Daniel-Ilie Colceriu a amintit activităţile social-filantropice desfăşurate de comunitatea parohială în această perioadă dificilă, în special cele de ajutorare a elevilor din familii defavorizate, fără posibilitatea de a accesa învăţământul online. Unul dintre binefăcătorii şi sprijinitorii acestei campanii de ajutorare, domnul Otto Marius Tuică a primit din partea IPS Mitropolit Laurenţiu un act de apreciere şi recunoştinţă.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments