AcasăActualitățiDuminica Tomii la Sibiu

Duminica Tomii la Sibiu

În Duminica Tomii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Paraclisul mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”, împreună cu alţi slujitori ai sfintelor altare.

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a tâlcuit Evanghelia citită în această duminică prin care se încheie Săptămâna Luminată.

„Duminica a doua după Paşti, numită Duminica Tomii, deschide şirul duminicilor post-pascale care se va încheia la Pogorârea Sfântului Duh. Bucuria pe care ne-o aduce Duminica Tomii este o bucurie dublă pentru că am primit şi noi din nou binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos prin această formulă devenită sacramentală: «Pace vouă!». În liturghie avem nenumărate binecuvântări cu formula «Pace tuturor!». Pacea vine de la Dumnezeu, nu de la noi, nu o transmite cineva în mod personal, ci este pacea dumnezeiască care pătrunde înlăuntrul nostru. A doua bucurie a duminicii este mărturia pe care o aduce Toma în locul nostru. Pe nedrept a fost numit Apostolul Toma «necredinciosul», căci îndoiala lui o transformă Mântuitorul Iisus Hristos în certitudine şi în proclamarea Învierii, pentru că îndată chemat să atingă rănile Mântuitorului, el a exclamat: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!». I-a primit Mântuitorul această declaraţie, această cinstire şi ne-a adăugat şi pe noi toţi cei care n-am văzut, dar am crezut. Această mărturie stă la temelia credinţei noastre, pe baza acestei mărturii şi Sfântul Apostol Pavel a spus: «Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică ar fi credinţa noastră, zadarnică ar fi osteneala voastră!». Cu această binecuvântare cerească dublă dată de Mântuitorul Iisus Hristos în duminica a doua să ne încălzim inimile, să ne deschidem sufletele noastre pentru a-L primi pe Mântuitorul Iisus Hristos Care, iată, ne fericeşte pe noi, pentru că noi ne apropiem de El în Sfânta Euharistie şi credem şi mărturisim că este salvarea noastră, şansa vieţii nostre”, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.

Ierarhul şi preoţii slujitori au înălţat rugăciuni către Dumnezeu şi în această duminică pentru ocrotirea sănătăţii tuturor oamenilor şi pentru încetarea acestei pandemii. Ca de fiecare dată în acestă perioadă, un gând bun a fost transmis şi rugăciuni speciale au fost înălţate pentru toţi cei care în această perioadă luptă pentru salvarea de vieţi omeneşti şi pentru împiedicarea răspândirii noului tip de coronavirus.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments