AcasăActualitățiLiturghie în Joia Mare la Sibiu

Liturghie în Joia Mare la Sibiu

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Joia Mare la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul” din Sibiu, împreună cu alţi slujitori ai sfintelor altare.

În cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, ierarhul a sfinţit pâinea stropită cu aghiasmă şi vin, cunoscută sub denumirea de „paşti”, care va fi împărţită la casele credincioşilor vineri, 17 aprilie și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 –00, precum şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 –12.00, la solicitarea credincioşilor, după prevederile acordului încheiat de Patriarhia Română cu Ministerul Afacerilor Interne.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre Joia Mare şi despre momentele importante din istoria mântuirii retrăite prin slujbele oficiate în această zi din Săptămâna Mare.

“La Cina cea de Taină, Mântuitorul a instituit pentru ucenici lucrarea lăsată nouă s-o împlinim până la sfârşitul veacurilor: continuarea jertfei de pe Cruce. Înainte de jertfa Sa le-a arătat ucenicilor Săi şi nouă ce să facem şi cum să facem: a ales pâinea ca materie de jertfă şi vinul, ca sângele Său, a săvârşit această rânduială pe care o împlinim şi noi. A arătat pâinea lui Dumnezeu-Tatăl, mulţumind, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor zicând: «Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor» şi paharul, zicând «Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu». Tot astăzi, prin această Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare s-a sfinţit un agneţ mare, în funcţie de nevoile de împărtăşire în timpul anului a credincioşilor bolnavi, această lucrare împlinindu-se a doua zi de Paşti, prin uscarea agneţului. Deci, agneţul, Sfântul Trup unit cu Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, se păstrează pe altar până marţi, când va fi uscat şi păstrat apoi pentru tot timpul anului. Tot astăzi am binecuvântat aceste pâini speciale, aceste prescuri pe care le-am sfinţit cu apă sfinţită şi le-am stropit cu vin pentru ca ele să fie semnul comuniunii noastre depline cu Hristos. Indiferent unde ne aflăm  suntem în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos, Lumina lumii, prin lumânarea pe care o aprindem, prin flacăra candelei dinlăuntrul nostru pe care o avem şi străjuim să fie aprinsă tot timpul, prin cântarea «Hristos a Înviat» şi prin gustarea din aceste pâini binecuvântate, făcând şi noi această mărturisire în dialog: «Hristos a Înviat!», «Adevărat a Înviat!»”, a spus ierarhul.

Semn al comuniunii în Hristos

În continuare, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre semnificaţia spirituală a pâinii binecuvântate numită «paşti», care va fi împărţită credincioşilor şi care va fi acum, în această perioadă grea, un semn al comuniunii în Hristos.

“Pâinile acestea numite «paşti» nu se confundă cu Sfânta Împărtăşanie. Euharistia, adică Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, care se săvârşeşte prin prefacerea Darurilor din cadrul Sfintei Liturghii, este materia sfinţită prin excelenţă, este o prezenţă reală a lui Hristos, nu ne împărtăşim cu pâine şi vin, ci cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. S-au păstrat în Biserică şi alte materii sfinţite, cum este untdelemnul de la Sfântul Maslu, aghiasma mare, aghiasma mica, anafura, iar între între aghiasma mare/aghiasma mică şi pâinea binecuvântată numită «anafură», există o legătură prin pâinile date ocazional, doar în ziua de Paşti. Indiferent că ele se unesc cu vin sau nu, ele au fost binecuvântate cu aghiasmă, apa transformată, materia cu firea schimbată, pentru că apa, care este principiul vieţii, se transformă în principiul vieţii spirituale, apa care ne foloseşte la curăţia fizică, primeşte harul curăţitor. De aceea, ştiind ce importanţă are această pâine biecuvântată numită «paşti», s-o luăm şi să o cinstim ca pe un semn al comuniunii noastre cu Hristos, urmând apoi, la vreme potrivită, când Dumnezeu va rândui să ne regăsim în bisericile noastre, să primim unirea deplină cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie”, a spus ierarhul.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments