Viața fiecărui sfânt este viața lui Hristos actualizată și împlinită prin Duhul Sfânt, în sânul Bisericii. Prin aceștia, sfințenia ni se face cunoscută în mod concret ca relația plină de iubire dintre Dumnezeu și om și ca strălucirea cea mai presus de fire a Preasfintei Treimi în această lume. Prin actul canonizării, recunoscând și așezând în rândul sfinților pe acei credincioși care în viața lor pământească s-au remarcat printr-o lucrare duhovnicească pilduitoare și dreaptă credință, Biserica constată și mărturisește despre cei care au fost încununați de Domnul cu podoaba sfințeniei.
Mare bucurie ne-a cuprins când – în contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și al Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea – binecuvântarea lui Dumnezeu s-a revărsat peste țara noastră prin aprobarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizărilor pentru 16 sfinți români, duhovnici și mărturisitori din secolul XX. Între aceștia îi amintim pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, „fenomen unic în istoria monahismului românesc” – după cum mărturisea un alt sfânt de curând canonizat, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae –, pe Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus și pe Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.
Volumul de față, „Ieșit-a Semănătorul – predici pentru popor”, își face apariția, la aproape 80 de ani distanță față de prima ediție, ca un prinos de mulțumire pe care îl aducem lui Dumnezeu pentru că ne-a dat a-l avea mijlocitor pe Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și ca o lucrare izvorâtă din dorința de a mărturisi despre viața de sfințenie a acestui bineplăcut al lui Dumnezeu.
Ne-au rămas pilduitoare virtuțile sale, precum iubirea smerită cu care îmbrățișa spre alinare sufletele cele încercate de patimile lumii și de valurile vieții sau statornicia sa răbdătoare în credința mântuitoare și în nevoințele vieții monahale, pentru că a viețuit și s-a nevoit în mănăstirea în care a fost tuns în monahism până în ultima clipă a vieții sale pământești. A purtat numele sfânt de Serafim, dovedind întreaga sa viață că a fost un om serafic, un om al bucuriei, stare duhovnicească pe care a transmis-o și ucenicilor săi, printre care a fost și Părintele Teofil Părăian.
Pe lângă pilda de iubire smerită și de statornică răbdare, Cuviosul Serafim s-a remarcat prin zelul său pentru cunoașterea și propovăduirea Cuvântului dumnezeiesc atât prin cuvânt și studiu, cât mai ales prin trăirea lui în viața proprie. Încă din vremea studenției, vrednicul de pomenire mitropolitul Nicolae Bălan l-a remarcat pentru sârguința sa, drept pentru care l-a și trimis cu bursă de studiu în Grecia, Germania și Austria, pentru a aprofunda cunoștințele teologice, și în Sfântul Munte Athos, la Chilia Sfântului Ipatie, unde, alături de Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop, avea să ia contact cu modul de viețuire aghiorit. Toate acestea s-au petrecut în vremurile grele ale celui de-al Doilea Război Mondial și prin acestea s-a arătat ca o icoană a răbdării și a ascultării din dragoste pentru Hristos. Tot din ascultare, a primit responsabilitatea de stareț al Mănăstirii Sâmbăta de Sus, ostenindu-se atât cu ridicarea din ruine a vechii ctitorii brâncovenești, dar mai cu seamă cu ridicarea, prin lucrare pastoral-misionară, a omului din ruinele păcatului. În toate acestea alături de el s-a aflat Sfântul Cuvios Arsenie, după cum el însuși mărturisește: „lucrarea Sfintei Mănăstiri «Brâncoveanu» s-a revărsat ca o binecuvântare cerească peste sufletele credincioșilor noștri, datorită râvnei iubitului nostru împreună-slujitor Părintele Arsenie. Alături de Sfinția Sa, ceilalți ostenitori veneau să lumineze calea pocăinței”[1].
Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că atât Sfinții Cuvioși Arsenie și Serafim, cât și Sfântul Cuvios Dometie de la Râmeț și Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae au fost într-o însoțire binecuvântată încă din viața pământească. Sfântul Dometie de la Râmeț a primit tunderea în monahism din mâinile Sfântului Cuvios Arsenie, avându-l ca naș și îndrumător în viața duhovnicească pe Sfântul Cuvios Serafim, iar Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, pe lângă faptul că le-a fost profesor la Academia Teologică, i-a avut aproape pe cei doi nevoitori de la Sâmbăta în lucrarea de aducere la lumină a Filocaliei în țara noastră.
Cunoscând toate acestea, ne bucurăm de lucrarea cea minunată a lui Dumnezeu care i-a făcut cunoscuți pe sfinții Săi. Noi avem datoria să le cunoaștem viața și să le urmăm exemplul. De aceea, binecuvântăm apariția acestui volum de predici, izvorâte din năzuința Sfântului Cuvios Serafim de a câștiga pe om la Hristos, cu nădejdea ca tot cel care va citi să caute mai cu ardoare viața cu Dumnezeu.
† Dr. Laurențiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
[1] Ieromonah Serafim Popescu, „Cuvânt-înainte”, în Ieromonah Serafim Popescu, „Ieșit-a Semănătorul” – Predici pentru popor, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, p. 5.
