Preotesele
În cultul ortodox, la Sfântul Altar nu slujesc femei. Soțiile preoților sunt numite preotese. Slujirea lor frumosă și dificilă trece de cele mai multe ori neobservată, dar așteptările comunităților de la ele sunt deseori foarte mari. Pe lângă slujirea în familie, preotesele au și ele profesii, dar au și chemarea de a fi alături de soții lor în păstorirea comunităților. Multe dintre ele își implică propriii lor copii în activități spre folosul oamenilor din parohie, își pun cunoștințele, timpul, abnegația în slujba semenilor, caută să fie bune exemple din cât mai multe privințe. Nu sunt un fel de mașinării de făcut curățenie acasă și în biserică, de pus masa acasă și la evenimentele comunității, de îmbodobit și despodobit biserica. Au și ele dorințe, căderi și ridicări, puteri și neputințe, lacrimi de dureri și bucurii. Cu toate acestea mereu caută să asculte cu răbdare pe oricine, zâmbesc și spun vorbe bune și când sufletul li-i tulburat, îmbrățișează oamenii pe care îi păstoresc soții lor ca pe propriii lor copii, își înghit vorbele când primesc jigniri sau când cei din jur pun presiune asupra lor sau asupra familiilor lor cerându-li-se să fie perfecte.
Cărări bătătorite
Preotesele bătătoresc atât cât le stă în putință cărări între oameni. Multe se susțin unele pe altele, se ascultă și se sfătuiesc între ele, fac împreună activități care să le fie de folos atât lor, cât și comunităților din care fac parte. Un exemplu de bună și frumoasă comuniune sunt câteva preotese din Protopopiatul Prejmer-Săcele. De ceva vreme ele își dăruiesc din timpul și puțina lor tihnă pentru a se întâlni și a lucra împreună decorațiuni și lucruri utile. Truda lor este și pentru împreună-lucrare, dar și pentru folosul și bucuria unor persoane aflate în mare dificultate. Întâlnirile lor sunt și prilejuri de comunicare, de cunoaștere, de împărtășiri din experiențe, idei, impasuri și soluții, făurire de planuri de viitor ale grupului format.
Ce își propun preotesele din Prejmer-Săcele?
În primul rând aceste preotese și-au ales-o ca ocrotitoare pe Sfânta Maxima, soția Sfântului Preot Montanus, una dintre puținele sfinte femei de origine daco-romană. Ele își doresc cel mai mult să strângă rândurile, să formeze o comunitate a preoteselor tot mai mare, mai lucrătoare și mai aducătoare de bucurie. Își doresc să se împrietenească și să se sprijine unele pe celelalte în activitățile pe care deja unele dintre ele le desfășoară în parohii. Își doresc să se constituie într-o asociație care să fie de folos oamenilor aflați în situații dificile. De asemenea, își doresc să-și împrietenească fiii și fiicele, ca și aceștia să înțeleagă și să continue comuniunea și binecuvântata lucrare pentru semeni. De altfel, și acești copii deja se roagă împreună, cântă împreună, participă împreună la ateliere de făurit lucruri frumoase. Dar preotesele își doresc și să se bucure împreună de rugăciune, de agape, de pelerinaje, de muzică. În toate acestea se implică direct și pentru toate acestea depun eforturi. Când mai reușesc să le facă și pe acestea? Dumnezeu, sub Îmbrățișarea Căruia își așează ele viețile, știe!
Sănătate, putere și bucurii, dragi și osârduitoare doamne preotese!
Ramona ARONEASA
