AcasăActualitățiBucurii alături de copiii parohiei Dumbrăveni II

Bucurii alături de copiii parohiei Dumbrăveni II

În perioada 7-11 august 2023, în cadrul parohiei Bisericii Învierea Domnului din Dumbrăveni, județul Sibiu  s-au desfășurat activități de tabară sub îndrumarea preotul paroh Marius Drăghici și a doamnei preotese Cristina ca o dovadă de recunoștință și încurajare pentru copiii și tinerii parohiei, care sunt mereu prezenți atât la sfintele slujbe, cât și la activitățile organizate aici.  

În cadru taberei de vară organizată în biserica parohiei și în curtea bisericii, peste 20 de copii cu vârste  între 5 și 13 ani au luat parte la activități diverse prin care și-au creat amintiri de neuitat din vacanța aceasta. Activitățile creative, jocuri, discuții de suflet, rugăciune în comun (Paraclisul Maicii Domnului), precum și activități educative de informare și prevenție din partea unui echipaj de la Poliția Dumbrăveni (care le-au povestit copiilor despre activitatea lor și despre educația rutieră dar le-au arătat și echipamentele speciale), sport (jocuri, concursuri și activități de tras cu arcul) – sunt doar câteva dintre lucrurile de care s-au bucurat copiii.

Întâlnirile zilnice au fost un bun prilej de consolidare a cunoștințelor creștin-ortodoxe ale copiilor și au scos la iveală emoții și cuvinte care impresionau prin sinceritate și dezinvoltură. La final, au avut parte de o agapă frățească cu produse de post și au primit din partea parohiei câte o diplomă de participare la tabăra de vară, precum  și alte daruri.

Sperăm că a fost o experiență plăcută și nădăjduim, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să repetăm și la anul bucuria de a fi împreună! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments