AcasăActualitățiCentenarul Încoronării sărbătorit la Alba Iulia

Centenarul Încoronării sărbătorit la Alba Iulia

Cu prilejul serbărilor Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria (15 octombrie 1922 – 15 octombrie 2022), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost prezent la Alba Iulia pentru a lua parte la manifestările religioase și culturale.

În ziua de 15 octombrie 2022, la ora 8:00, un sobor de ierarhi au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Începând cu ora 11:00, în fața clopotniței Catedralei, au fost întâmpinați Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai Familiei Regale a României, oficialități centrale și locale și invitați speciali din străinătate și din țară.

În continuare, a fost dezvelită și binecuvântată o placă aniversară așezată pe peretele de vest al turnului-clopotniță, cu prilejul Centenarului Încoronării. După acest moment, suita oficială a intrat în incinta ansamblului Catedralei și apoi în interiorul sfântului locaș.

De la ora 11:30, pe scena special amenajată în fața Catedralei, Părintele Patriarh Daniel a oficiat slujba de Te-Deum, după care au urmat mesajele oficialităților centrale. Imediat după momentul de rugăciune și de mulțumire adusă lui Dumnezeu, cei prezenți au putut urmări lansarea unor artificii de zi.

Începând cu ora 13:00, s-a desfășurat Parada Încoronării pe Pietonala Mihai Viteazul, iar la Sala Unirii au fost prezentate noile apariții editoriale. De la ora 14:00, a fost dezvelită și binecuvântată statuia Reginei Maria din Piața Cetății. În a doua parte a zilei, au urmat numeroase manifestări culturale și artistice.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments